Traian Băsescu: Am semnat revocarea lui Kelemen Hunor de la Cultură. Am aşteptat trei luni, s-a întrecut măsura

Data publicării:
391518 341208599295423 318210378 n

„Aștept de trei luni un înclocuitor pentru ministrul Culturii. Constat că Guvernul nu face nici măcar gestul minimal, nu de a nominaliza un ministru al Culturii, ci de a desemna un ministru interminar la Cultură dintre membrii Guvernului. Lucru pe care putea să-l facă foarte ușor premierul. Am semnat decretul de revocare a domnului Kelemen Hunor. Cred că niciodată nu am avut atâta răbdare cu un Guvern câtă am avut în cazul Hunor, dar se pare că s-a întrecut măsura”, a declarat Traian Băsescu, într-o declarație de presă.

„În momentul de față nu există un ministru al Culturii și cred că era necesar să existe, pentru că decât să ataci justiție pentru hotărârirle ei, legat de o decizie sau alta, mai bine rezolvai problema „Cumințeniei pământului”, care se află în Muzeul Cotroceni, printr-o negociere directă, pentru că față de cele 2,4 miliarde cât s-au dat la administrațiile locale, bani de campanie, ce însemnau 80 de milioane de lei cu care să se negocieze cu proprietarii preluarea de către statul român a statuii Cumințenia pământului?”, a mai spus șeful statului.

Citiți și:
La patru zile de la expirarea termenului pentru dreptul de preempţiune al statului, o primă negociere pentru „Cuminţenia Pământului”
Declaraţiile lui Victor Ponta în cazul Brâncuşi, verificate de CSM. Premierul: Sculptura "Cuminţenia Pământului" a fost retrocedată ilegal

Traian Băsescu a mai spus că premierul Victor Ponta face contestații inutile în acest caz.

„M-am documentat. Nu există niciun act prin care se poate proba că statul român ar fi plătit vreodată acea statuie”, a subliniat președintele, care a adăugat că „80 de milioane de lei nu înseamnă nici măcar cât un contract de asfaltare serios”.

Kelemen Hunor declara, la finalul lunii septembrie, că mai face parte din Guvern pentru că preşedintele Traian Băsescu nu a semnat încă decretul de schimbare a sa din funcţie, el arătând că nu şi-a retras demisia şi că, în momentul în care şeful statului va semna, va pleca din Executiv. Kelemen Hunor a deținut funcția de ministru al Culturii începând cu 5 martie 2014, când a preluat-o de la Gigel Știrbu. El a ocupat funcția doar două luni. Kelemen Hunor a mai fost ministru al Culturii între 2009 și 2012. 

De altfel, în privina statuii „Cumințenia pământului”, Kelemen Hunor spunea în urmă cu o lună că 20 de milioane de euro „este o sumă vehiculată, nu înseamnă că este şi suma corectă. Ştim cam cu cât se vând astfel de opere în străinătate”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri