V. Ciorbea îi dă replica lui T. Băsescu: Îl văd prea des însoţit de fostul Avocat al Poporului care are anumite frustrări

Data publicării:
Victor Ciorbea PNTCD -Mediafax Foto-Bogdan Stamatin-1

Scandalul a pornit după ce preşedintele a cerut ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţuională privind o ordonanţă care ar schimba radical legea educaţiei şi cercetării.

„Am convingerea ca domnul preşedinte ştie foarte bine că instituţia este autonomă şi independentă dar îl văd prea des însoţit de fostul Avocat al Poporului care are anumite frustrări pe care pot să le înţeleg. De aceea sper să nu mai fie atât de des lângă domnisa sa, în văd mereu în stânga domnie sale, care orice demers îl face îl face ţinându-l de mână pe acest domn”, a declarat Victor Ciorbea.

Traian Băsescu i-a cerut lui Victor Ciorbea să atace la Curtea Constituțională ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Legea Educației. Anteior, Traian Băsescu îl acuzase pe fostul premier că este „supus politic” şi că ar fi fost răsplătit cu privilegii, cum ar fi deconturi fără limită pentru deplasări.

În replică, Victor Ciorbea spunea că privilegiile sunt fireşti pentru o funcţie de mare importanţă, aşa cum este cea de Avocat al Poporului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri