V. Zgonea, la Roşia Montană: C. Antonescu ar trebui să vină aici, ne votează şi cei din micile oraşe

Data publicării:
zgonea-antonescu-5542005-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu 1

Valeriu Zgonea s-a întâlnit cu oficialităţile din Roşia Montană, cu reprezentanţi ai RMGC. Președintele Camerei Deputaților s-a întâlnit şi cu mineri, când a mers în vizită la galeria Cătălina-Monuleşti.

Întrebat dacă îl îndeamnă pe Crin Antonescu, președintele Senatului și liderul liberal, să vină la Roşia Montană, Valeriu Zgonea a opinat că acesta ar trebui să își găsească timp pentru a se deplasa în zonă.

„Eu cred că, cunoscându-l pe Crin Antonescu, cred că domnia sa trebuie să fie un preşedinte al tuturor, şi poate că ar trebui să-şi găsească timp, ca preşedinte al Senatului, al doilea om în statul român, să vină aici. Eu ştiu ce fel de om este, îi apreciez familia, şi cred că este un om cu suflet extraordinar, cu suflet mare, care poate să înţeleagă că nu doar cei din marile oraşe ne votează pe noi, ci şi cei de aici, din micile oraşe, din comunităţi în care şomajul nu este cel declarat, de 7-8%, el poate atinge şi 9-10%. E important pentru domnia sa să asculte vocea tuturor, azi să vină în zona asta, mâine să meargă în altă zonă în care există o altă activitate care a fost închisă şi căreia trebuie să îi găsim o soluţie. Toţi aceşti oameni trebuie să vadă în Crin Antonescu un preşedinte al românilor. Dacă nu văd acest lucru, va fi foarte dificil să îi convingem să vină la vot. Testul pentru toţi sunt europarlamentarele”, a spus Valeriu Zgonea.

Crin Antonescu a anunţat, la începutul actualei sesiuni a Parlamentului, că el va vota împotriva proiectului de lege iniţiat de Guvern prin care se reglementează inclusiv exploatarea de la Roşia Montană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri