Surse: Negocieri eşuate în USL. Liberalii nu au ajuns la niciun acord privind remanierea

Data publicării:
klaus iohannis -Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu-1

 

ACTUALIZARE 13.55. Negocierile au eşuat, potrivit unor surse. Liberalii şi-au dorit ca Iohannis să preia atribuţiile lui Gabriel Oprea, dar PSD nu a vrut să renunţe la funcţia de vicepremier.

ACTUALIZARE 13.10. Liderii PNL, în frunte cu Crin Antonescu, precum şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, au plecat de la Vila Lac 1, unde liderii USL au avut o discuţie despre propunerile PNL pentru mai multe posturi de ministru şi în special despre funcţia de vicepremier solicitată pentru Klaus Iohannis.

PNL a anunţat că la ora 14.00 Klaus Iohannis va susţine o conferinţă de presă.

Ulterior, la ora 15.00, va avea loc o şedinţă a Biroului Permanent al PSD.

ACTUALIZARE 12.19. Liberalii nu renunţă la funcţia de vicepremier, pe care o doresc pentru Klaus Iohannis. În prezent, funcţia este deţinută de Gabriel Oprea.

Potrivit protocolului şi votului de învestitură în parlament, liberalii au arondat postul de vicepremier pe probleme economice, care i-ar reveni ministrului de Finanţe.

ACTUALIZARE 12.00. Liderii USL discută chiar despre aceeastă numire. La întâlnirea de la Vila Lac 1 participă şi Klaus Iohannis.

Totodată, la discuţii este prezent şi Dan Voiculescu.


Premierul Victor Ponta a declarat dimineaţă pentru Mediafax că îl propune pe Klaus Iohannis la conducerea Ministerului de Interne, deoarece la această instituţie este nevoie de o situaţie clară, de stabilitate, şi că problema funcţiei de vicepremier va fi discutată rapid în USL. 

Victor Ponta a precizat că urmează să îl informeze şi pe preşedintele Traian Băsescu despre faptul că va înainta luni această nominalizare, dar a amintit că şeful statului a declarat deja public că are o părere bună despre Iohannis.

Premierul a arătat că urmează să aibă o întrevedere atât cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, cât şi cu Klaus Iohannis în acest sens.

"În o oră, două maxim, mă voi întâlni cu domnul Antonescu şi cu domnul Iohannis, pentru că la Ministerul de Interne e nevoie de o situaţie clară, de stabilitate, şi vreau să îl numesc astăzi pe domnul Iohannis ministru de Interne. Vreau să îl punem chiar astăzi, pentru că este nevoie de stabilitate la Ministerul de Interne", a spus Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri