Victor Ponta susține reducerea mandatului președintelui la patru ani

Data publicării:
ponta victor -AFP Mediafax Foto-THIERRY CHARLIER-1

Iniţiativa discutată de parlamentarii liberali, ca mandatul preşedintelui României să fie redus, prin viitoarea Constituţie la patru ani este susţinută şi de premierul Victor Ponta.

„E propunera liberalilor, e în regulă. Ei vor avea candidatul la preşedinţie şi atunci normal că nu ne opunem. Ceea ce nu sunt de acord, este de a avea din nou unite alegerile parlamentare cu cele prezidențiale, iar încurcăm lucrurile și e clar că președintele e șeful partidului care câștigă alegerile”, a declarat Victor Ponta.

Liberalii spun însă că au o soluţie pentru această problemă.

„Dacă păstrăm sistemul actual, vom avea alegeri prezidenţiale la mijlocul mandatului parlamentar şi, deci, niciodată nu vom confunda alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare, caz în care preşedintele devine mult mai legat de o anumită forţă politică care participă la alegeri”, a susținut Tudor Chiuariu, vicepreşedinte PNL.

Liberalii ar vrea ca noua Constituţie să-i interzică unui fost preşedinte al României să revină în politică.

„Dacă un preşedinte ştie că se întoarce în politică din timpul funcţiei, atunci uman va încerca să-şi creeze anumite avantaje politice din momentul în care el este preşedinte şi el nu ar trebui să facă lucrul acesta, ci să-şi exercite funcţia cu imparţialitate şi neutralitate”, a adăugat Tudor Chiuariu.

Premierul Victor Ponta consideră însă că o astfel de interdicţie ar putea încălca un drept fundamenatal al omului.

„Nici nu ştiu dacă e foarte constituţional. Bănuiesc că un preşedinte, după ce e preşedinte, multe lucruri nu-şi doreşte ca funcţii publice, însă nu ştiu dacă e constituţional, dacă poţi să-i interzici pentru viitor”, a mai spus Ponta.

Amendamente pentru modificarea Constituţiei se mai pot depune până pe 27 mai. Atunci Forumul Constituţional va prezenta şi raportul cu toate propunerile, urmând ca acestea să fie discutate de comisia parlamentară de revizuire, care îşi va începe activitatea pe 29 mai. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri