Manager de spital: După scandalul Hexi Pharma şi propriul fiu s-a îndoit de mine

Data publicării:
hexi

„Sunt paralizat de frică pentru că, în toţi aceşti ani, se pare că am pus în pericol sănătatea pacienţilor mei şi ai spitalului! Mi-am pus în pericol cariera, credibilitatea profesională, chiar libertatea. Cred că se poate vorbi de atentat la siguranţa naţională!”, a scris pe Facebook chirurgul Liviu Muntean, directorul Spitalului de Copii din Braşov.

Săptămâna trecută, copilul meu, adolescent, s-a îndoit de mine! Cum să reziste asaltului mediatic care spunea că tata, manager de spital şi medic, a luat mită? Cum să se uite în ochii colegilor la şcoală ? Am făcut faţă presei, poliţiei, procuraturii, controalelor de peste tot, dar cum să fac faţă încrederii spulberate a copilului?”, continuă mesajul medicului.

„M-am simţit prost atât ca medic cât şi ca manager de instituţie, după izbucnirea acestui scandal, cu dezinfectanţii, pentru că îmi dau seama că, într-un fel, mi-a şuierat glonţul pe lângă ureche”, a declarat Liviu Muntean.

Managerul Spitalului de Copii din Braşov susţine că, potrivit legii, spitalele sunt obligate să cumpere cel mai ieftin produs, chiar dacă nu este întotdeauna cel mai bun. Iar scandalul Hexi Pharma o demonstrează din plin.

La spitalul de stat, ca să poţi să cumperi ceva la un preţ mai mare decât preţul cel mai mic, este o procedură aşa de anevoioasă, că nu îţi mai vine să... E mai simplu să cumperi la preţul cel mai mic. Şi dacă vrei să cumperi ceva mai de calitate şi să treci prin toată acea procedură anevoioasă, mai e şi sabia aia deasupra capului că va veni, la un moment dat, Curtea de Conturi”, explică medicul.

Spitalelele decontează scandalul dezinfectanţilor diluaţi, mai spune managerul Spitalului de Copii din Braşov: „De la 10.000-11.000 pe lună am ajuns la aproape 50.000 de lei pe lună înlocuind toţi dezinfectanţii. N-o să permitem, ca spital, să mergem aşa”.

Afirmaţiile managerului sunt susţinute de un expert independent care s-a ocupat de auditul Spitalului de Copii din Braşov.

Preţul cel mai mic este o cerinţă care, spun de 16 ani, de când e legea asta a achiziţiilor publice, că a distrus şi va distruge România complet”, spune Silviu Măgureanu, şeful unei organizaţii de certificare a sistemelor de management.

Expertul vine cu acuzaţii grave şi spune că monopolul Hexi Pharma nu ar fi fost posibil fără un acord al autorităţilor.

Laboratoare, organisme abilitate, sistemul ăsta de aprobare a achiziţiilor. Factori care ţin de Sănătate. Şi în Sănatate avem trei direcţii bine delimitate: Ministerul Sănătăţii, sistemul de acreditare a spitalelor sau cei care dau banii, casele de sănătate”, spune Silviu Măgureanu.

Ministerul Sănătăţii verifică acum şi ceilalţi dezinfectanţi folosiţi în spitale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri