Măsuri preventive. Container pentru izolarea suspecţilor de Ebola, la Oradea

Data publicării:
spital-oradea

Containerul va fi amplasat în afara Spitalului Judeţean din Oradea, pentru că regulile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sunt foarte drastice în acest sens. Mai exact, dacă există un caz confirmat de Ebola, iar pacientul ar fi fost internat în spital, autorităţile ar fi fost nevoite să închidă şi să izoleze întreaga unitate medicală.

În acest container nu vor fi trataţi pacienţii, ci ei vor fi doar izolaţi, până când medicii specializaţi vor putea interveni.

Ideea instalării containerului vine în contextul în care, în această perioadă, peste o sută de studenţi străini care studiază în Oradea se întorc în oraş pentru reluarea cursurilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri