Tânăra aflată în comă după trei intervenţii chirurgicale într-o singură zi a fost operată pentru a patra oară

Data publicării:
operata

Aflată în comă de o săptămână, tânăra de 19 ani din Botoşani operată de trei ori pentru o sarcină extrauterină a avut nevoie de încă o intervenţie chirurgicală. Cea de-a patra operaţie a decurs fără probleme, însă medicii spun că starea fetei este în continuare gravă.


Medicii chirurgi şi anesteziştii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi au decis să o opereze pentru a patra oară, după ce computerul tomograf a dezvăluit o problemă la nivelul intestinului.

Pacienta este din nou în terapie intensivă, cu toată supravegherea şi cu toată terapia pentru susţinerea tuturor organelor şi sistemelor. Şi pentru funcţia ventilatorie, şi pentru funcţia circulatorie e nevoie în continuare de susţinere, atât cu metode medicamentoase, cât şi cu toată aparatura specifică terapiei intensive. Starea rămâne critică, prognosticul rămâne rezervat”, a declarat Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi.

Rudele tinerei au fost în tot acest timp alături de ea şi îşi pun toate speranţele în medici.

Tânăra de 19 ani a ajuns la Maternitatea Elena Doamna din Iaşi cu diagnosticul de sarcină extrauterină, fiind apoi supusă la trei operaţii în decurs de 24 de ore.

Cazul a ajuns în atenţia autorităţilor. Vineri, Ministerul Sănătăţii a cerut inspectorilor Direcţiei de Sănătate Publică să facă un control la maternitate. Şi Colegiul Medicilor face cercetări în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri