A luat 9,40 la titularizare, dar postul de profesor este rezervat pentru fiul viceprimarului

Data publicării:
scoala digi

Mihai Andrieş din Iaşi a dat de două ori examenul de titularizare şi mereu a luat peste 9,40. Pentru că nu sunt posturi titularizabile a luat ore ca suplinitor, la şcolile din Deleni, unde urma să aibă 13 ore pe săptămână, şi Mironeasa - Urşiţa, cu încă 7 ore. Ambele la 40 de kilometri distanţă de Iaşi, dar în direcţii opuse. A apărut o problemă, însă, cu postul din Deleni.

Doamna director a stat de vorbă cu mine şi mi-a explicat, mi-a dat de înţeles subtil că ar fi bine să-mi găsesc ore la altă şcoală, pentru că în ultimii doi ani aici a predat un candidat, un profesor, care este fiul viceprimarului şi pentru că faţă de acest domn are o datorie morală. O dată, de două, de trei ori mi-a spus acest lucru”, povesteşte Mihai Andrieş, profesor de istorie.

El susţine că directorul i-a spus că-i va face greutăţi.

Mi-a zis că dacă totuşi vin să predau nu o să-mi pună orele în 5 zile, o să mi le pună în 4 şi dat fiind că naveta este de 40 de lei pe zi până aici este destul de complicat şi foarte costisitor pentru un profesor care atinge 800 de lei pe lună”, a mai spus Mihai Andrieş.

Directorul şcolii si viceprimarul neagă acuzaţiile.

„Domnul poate a înţeles greşit, dar eu am avut cu el o discuţie foarte corectă. I-am spus că el are prioritate pentru că a luat prin decizie de la Inspectorat”, se apără Elena Creangă, directorul Şcolii Generale cu clasele I-VIII din Deleni.

Băiatul meu a predat istoria la şcoala gimnazială Deleni, dar nu are nicio legătură cu afirmaţiile care se fac, efectiv nu ştim despre ce este vorba”, a completat și Maria Scîrţu, viceprimarul comunei Deleni.

Inspectoratul şcolar nu a deschis o ancheta in acest caz.

„La Inspectoratul Şcolar nu există nicio sesizare de acest gen de la persoana în cauză. Dacă profesorul a ocupat aceste ore în şedinţă publică prin repartiţie acest lucru taie orice continuitate care ar fi fost acordată înainte oricărei persoane”, a declarat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Între timp, profesorul a fost nevoit să renunte şi la şcoala din Mironeasa.

Pe perioada iernii va trebui să faceţi naveta pe jos, de la Hadâmbu va trebui să veniţi pe jos până la şcoală. Nu se decontează, din 2011 noi n-am mai primit nimic”, i-a explicat directorul școlii din Mironeasca lui Mihai Andrieş.

În aceste conditii, din cei 800 de lei salariu, un sfert i-ar fi cheltuit doar pe transport. Oferta pentru cele doua posturi este valabilă un an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri