Câte zile libere vor avea bugetarii de Crăciun și când începe vacanța de iarnă a elevilor?

Data publicării:
birou anaf

Potrivit Codului Muncii, sărbătorile legale sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât cele din weekend, majoritatea asimilate sărbătorilor religioase.

Până la sfârșitul anului a mai rămas doar sărbătoarea Crăciunului, când bugetarii vor avea liber două zile: 25 decembrie – joi, respectiv 26 decembrie – vineri.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale, trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

Vacanța de iarnă a elevilor începe în 20 decembrie

Potrivit Ministerului Educației și a ordinului privind structura anului scolar 2014 – 2015, pentru perioada de iarnă elevii vor avea două vacanțe. Vacanța de iarnă a elevilor începe sâmbătă, 20 decembrie 2014 și se va încheia duminică, 4 ianuarie 2015. Cursurile reîncep luni, 5 ianuarie 2015 și se vor încheia vineri, 30 ianuarie 2015 când va începe vacanța intersemestrială care se va încheia duminică, 8 februarie 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri