Rovana Plumb: Zona Lacului Văcărești va fi declarată arie protejată până la sfârșitul anului

Data publicării:
lacul vacaresti

Zona Lacului Văcărești din Capitală ar fi trebuit să devină arie naturală protejată încă de anul trecut, însă hotărârea de guvern care urma să stabilească asta n-a apărut nici până acum. Tot neclară a rămas şi situaţia proprietarilor de terenuri din zonă.

„Am primit avizul științific al Academiei Române. Avem de elucidat, de tranșat, problema proprietăţilor în acea zonă a lacului Vacăreşti”, a spus Rovana Plumb.

Acum, „Delta” Văcărești din Capitală este un câmp uitat de lume, unde îşi fac veacul oameni fără adăpost şi câini vagabonzi.

Cei care deţin terenuri în zonă şi-au făcut deja calcule pentru despăgubiri. Experţii imobiliari estimează că valoarea unui metru pătrat poate ajunge la 600 de euro. Un calcul simplu arată că, pentru cele 192 de hectare, statul ar trebui să plătească aproximativ 1,2 miliarde de euro.

Pe cele aproape 200 de hectare, trăiesc mai multe specii de peşti, raţe sălbatice, lebede si pescăruşi. Declararea Deltei Văcăreşti drept arie protejată ar înscrie Bucureştiul în rândul marilor capitale ale lumii, precum Londra, Berlin sau Praga, unde există deja astfel de zone protejate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri