Opt cutremure într-o singură zi la Galaţi. Director INFP: Cauzele nu sunt nici inundaţiile, nici exploatările petroliere

Data publicării:
cutremure1

La Galaţi, oamenii exasperaţi de seria de cutremure care afectează regiunea de 11 zile au ieşit joi în stradă. Seismele le-au avariat deja grav multe case, în condiţiile în care doar în cursul zilei de joi s-au produs opt mişcări telurice, cea mai puternică având magnitudinea de 3,8 grade pe Richter.

Oamenii sunt extrem de speriaţi, iar câteva zeci de localnici din satul gălăţean Izvoarele au blocat joi în semn de protest, timp de o oră, drumul judeţean 255, care face legătura între sat şi DN 25. La intervenţia poliţiştilor din comună, drumul a fost deblocat, manifestaţia continuând pe marginea acestuia.

De joi după amiază, o echipă de specialişti ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat în localităţile din Galaţi pentru a consilia populaţia şi autorităţile locale.

Seismologii spun că activitatea din zonă este ieşită din comun, dar cauzele sunt unele naturale: ar fi vorba despre o descărcare de energie tectonică în avalanşă, apreciază directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Fizica Pământului, Mircea Radulian. „Cred că nu va mai dura mult această desfăşurare în domino, pentru că zona nu este capabilă de eliberări de energie atât de mari”, a declarat specialistul la Digi24Puţin ne-a surprins şi pe noi, recunosc, (activitatea seisimcă) se prelungeşte foarte mult şi are şi un caracter mai complex decât l-am bănuit. La o asemenea amploare a mişcării, nu putem să punem în discuţii efecte datorate ploii sau extracţii petroliere”, subliniază directorul ştiinţific INFP.

În perioada asta, de când sunt cutremure în Galaţi, n-a fost nici un cutremur în Vrancea. Părerea mea e că nu putem neglija şi o legătură între cele două zone, nu sunt compet decuplate. E o legătură”, afirmă Mircea Radulian.

Din 23 septembrie, în Galaţi s-au produs 78 de cutremure, dintre care 22 cu magnitudine de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cel mai puternic a avut 3,9 grade şi s-a produs pe 29 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri