14 cutremure în nouă zile în judeţul Galaţi. INFP: În zonă s-au produs chiar şi opt cutremure într-o singură zi

Data publicării:
cutremure-3

În judeţul Galaţi, seria cutremurelor continuă. La ora 21:19, marţi seară, a avut loc încă un seism cu magnitudine de 2,5 grade pe scara Richter, la o adâncime de 5 km. Este cel de-al 14-lea seism produs în decurs de nouă zile, cu epicentrul în aceeaşi zonă.

Cutremurul cu numărul 13 s-a produs marţi după-amiază, la ora 18:13, şi a avut magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter. Înainte de acesta, alte două seisme s-au produs la 11 minute distanţă unul de celălalt, la miezul nopţii de luni spre marţi. Toate survin în judeţul Galaţi, în zona localităţilor Izvoarele, Negrești, Schela, Slobozia şi Conachi.

Specialiştii de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului arată că zona respectivă se află pe o falie numită Sfântul Gheorghe, unde se produc cutremure în mod frecvent. De altfel, în zonă au mai fost înregistrate multe seisme într-un interval scurt de timp şi în anii 2005, 2011 şi 2012.

Anul trecut, de pildă, au avut loc opt cutremure într-o zi, cel mai mare având magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter.

Pentru a localiza cu precizie unde se produc aceste mişcări telurice, Institutul de Fizica Pământuluia instalat în zonă trei staţii seismice portabile. Până atunci însă, locuitorii din zonă sunt tot mai speriaţi, iar casele sunt afectate de fiecare cutremur.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri