Aproape o tonă de carne de mici, retrasă. Există suspiciuni de contaminare cu salmonella

Data publicării:
carne-de-mici

A fost emisă o alertă alimentară după ce o tonă de carne de mici a fost retrasă de pe piață. Potrivit DSV, există suspiciuni ca această carne să fie contaminată cu salmonella. 

Carnea de mici provine din județul Neamț și a fost descoperită de inspectorii sanitar-veterinari la supermarketul Kaufland Ploiești. Reprezentanţii Kaufland spun, însă, că ei sunt cei care au avut primii suspiciuni privind infestarea şi au alertat autorităţile. 

Peste 600 de kilograme de carne au plecat către mai multe județe 

Potrivit lui Mihai Terecoasă, director la DSV Prahova, lotul de carne de mici a fost distribuit în filialele din 24 de județe și este posibil să fie ajuns și pe rafturi și la clienți. Rezultatele analizelor vor fi cunoscute în câteva zile.

Mihai Terecoasă a explicat că în urma unui control făcut săptămâna trecută la Ploieşti, în depozitul central al unui supermarket, a fost recoltată o probă dintr-o caserolă de mici în greutate de un kilogram, care a fost analizată dn punct de vedere microbiologic, depistându-se salmonella. Proba a fost trimisă la un laborator din Bucureşti „pentru tipizare”, a precizat şeful DSVSA Prahova.

200 de caserole cu mici au fost retrase din depozitul respectiv, după ce s-a constatat că micii erau infestaţi cu salmonella. Directorul DSVSA Prahova a mai spus că alte 640 de caserole cu mici, în greutate de câte un kilogram, fuseseră distribuite din acel depozit în magazine din 24 de judeţe.

Medicii spun că intoxicația cu salmonella poate duce la afecțiuni digestive grave.

Întrebat dacă ştie câte dintre cele 640 de caserole cu mici au fost vândute, şeful DSVSA Prahova a spus că până când nu va fi centralizată o situaţie în toate aceste judeţe nu se poate şti ce cantitate a ajuns la populaţie.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri