Au fost date în folosinţă pasarelele de pe DN 1. Pietonii sunt nemulțumiți, șoferii sunt fericiți

Data publicării:
PASARELA DN 1 5952965-Mediafax Foto-Petre Bitoiu

Pasarelele pietonale metalice reprezintă, potrivit autorităţilor, o soluţie temporară de fluidizare a traficului rutier pe Valea Prahovei, până la construirea autostrăzii Comarnic-Braşov.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Micea Cosma, cele patru pasarele au fost construite de firme din judeţ, iar costul lor variază între 70.000 şi 99.000 de euro.

Două dintre pasarele sunt amplasate în Buşteni, una în Azuga şi una în Comarnic, acestea fiind zonele de pe Valea Prahovei unde se produceau cel mai frecvent aglomerări în trafic, întrucât şoferii opreau la trecerile de pietoni pentru a acorda prioritate.

O dată cu punerea în funcţiune a celor patru pasarele, în cele trei localităţi a fost desfiinţate şapte treceri de pietoni.

Totodată, pe marginea DN 1 au fost montate garduri metalice de peste un metru înălţime, pentru a-i împiedica pe pietoni să traverse neregulamentar.

465 de victime în 15 ani

Comisarul-șef Lucian Diniță, șeful Direcţiei de Poliţie Rutieră din cadrul IGPR, a declarat pentru Digi24 că în ultimii 15 ani pe tronsonul de drum Comarnic-Azuga s-au înregistrat 323 de accidente soldate cu 465 de victime. 51 dintre acestea au decedat.

De asemenea, au existat 3.848 de tamponari care s-au produs în această zonă pur și simplu pentru că nu este păstrată distanța În mers.

Potrivit lui Diniță, distanța Predeal-Bușteni, altădată parcursă chiar și în două ore, acum se parcurge în 25 de minute.

Lucian Diniță a subliniat că acesta este un proiect pilot. Șapte treceri de pietoni au fost desființate și au mai rămas cinci, care vor fi semaforizate „inteligent”.

Comisarul a mai remarcat că unii șoferi au încetinit astăzi pentru a fotografia pasarelele.

Pietonii sunt nemulțumiți de noile pasarele

Turiştii care au fost în aceste zile la munte se întorc spre case, iar unii au pornit din timp pentru a nu ramane blocati in trafic. Pe Drumul Naţional 1, au fost instalate cele patru pasarele montate la Azuga, Buşteni şi Comarnic, iar pietonii pot circula pe ele.

Imediat după montarea pasarelelor, trecerile de pietoni au fost desfiinţate. Sub ochii vigilenţi ai poliţiştilor, trecătorii s-au văzut fără alternativă. Şi cei tineri şi cei bătrâni au fost nevoiţi să urce treptele pentru a traversa.

Cei care traversează DN1 pe noile pasarele spun că investiţia de 80.000 de euro nu îi ajută foarte mult. Cei mai nemulţumiţi sunt bătrânii care sunt nevoiţi să urce scările greu accesibile pentru a putea traversa drumul

„Este destul de greu, destul de greu. Vă daţi seama la 75 de ani ce înseamnă să urci la iarnă când o fi polei, când o fi zăpadă, ce faci?”, întrebă un bătrân.

„Mi-e frică de ea. Mi-e foarte frică de înălţime”, spune și o tânără.

În schimb, şoferii sunt încântaţi de prezenţa pasarelelor. Noile treceri le scurtează drumul spre casă celor care circulă pe Drumul Naţional 1.

Statisticile Poliţiei rutiere arată că în zilele aglomerate, pe aceste tronsoane circulă până la 1.300 de vehicule pe oră pe amele sensuri. Asta face ca o distanţă de 30 de kilometri să fie parcursă în aproximativ două ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri