CCR a decis: Descentralizarea este neconstituțională. Liviu Dragnea: Sunt surprins, aştept motivarea Curţii

Data publicării:
ciocanel-6

Actualizare 15.30. „În momentul de față s-a pus piatra de mormânt pe proiectul de reformă editorială din 2013, de unde ei voiau să facă două lucruri importante, regionalizarea și reforma constituțională. Ambele se pare că au eșuat, chiar și în varianta soft”, a comentat la Digi24 președintele Expert Forum, Sorin Ioniță.

„Descentralizarea trebuie să continue și trebuie să avem o discuție serioasă, care să nu țină cont de prioritățile lor politice de a mări baza de putere a partidelor, la nivel județean. Nevoile României sunt mai puțin spectaculoase, dar foarte presante, și anume la nivelul comunelor și crearea de zone metropolitane”, a adăugat el.   

Actualizare 15.19. Vicepremierul Liviu Dragnea s-a declarat surprins de faptul că Legea descentralizării a fost declarată neconstituţională.

„Aştept motivarea Curţii Constituţionale să vedem care sunt morivele pentru care legea a fost declarată neconstituţională, să vedem dacă e declarată neconstituţională în totalitate sau în parte şi vom acţiona în consecinţă”, a spus Liviu Dragnea, citat de Mediafax.

„Sigur că sunt surprins. Dacă se declarară în totalitate neconstituţională, practic de aici s-ar putea înţelege că România nu mai are dreptul să se descentralizeze, aşa cum se întâmplă în Europa. Dar aş vrea totuşi să văd motivarea Curţii şi atunci voi avea o reacţie mai aplicată”, a adăugat vicepremierul.

______________________

Ei au găsit probleme în privința fondului acestui proiect.

Au avut două aspecte de analizat: forma luată de proiect și fondul lui. În privința formei nu sunt întemeiate criticile celor de la PDL, au considerat judecătorii, spunând însă că proiectul în sine este greșit. Prin urmare, proiectul de lege va fi retrimis la Parlament.

Augustin Zegrean, președintele Curții Constituționale, declara în cursul dimineții că Legea Descentralizării este, probabil, „cel mai voluminos dosar” pe care l-a judecat curtea până acum.

În decembrie, judecătorii CCR au considerat că au nevoie de mai mult timp pentru a analiza argumentele Guvernului, care a solicitat respingerea sesizării democrat-liberalilor, argumente care se întind pe 4.000 de pagini.

De asemenea, CCR a cerut de la Executiv și alte documente, prin care a fost avizată Legea descentralizării.

În sesizarea depusă la CCR, democrat-liberalii susțineau că prin faptul că Executivul și-a angajat răspunderea asupra acestei legi, deși deține o majoritate confortabilă în Parlament, s-ar încălca Legea fundamentală. Se fac observații și cu privire la o parte din conținutul legii.

Descentralizarea, în forma propusă de Guvern, este o „crimă administrativă”, declara în luna noiembrie preşedintele Traian Băsescu. „Vă dau scris că dacă vor face această mișcare care este antinațională vor trebui, în câteva săptămâni, luni, să reînființeze direcții, pentru că ce dai baronului nu mai iei înapoi. Cum va face Ministerul Sănătății politica sănătății, dacă nu mai are direcțiile din teritoriu?”, a spus Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri