Codul Penal, discutat la Guvern. Valeriu Zgonea, Robert Cazanciuc și Eugen Nicolicea, chemați de premier

Data publicării:
6162554-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu

Actualizare 12.34. „Am discutat despre minciunile lui Traian Băsescu”, a spus Valeriu Zgonea după întâlnire. Băsescu a facut un atac la statul de drept prin dezinformări. Colegii au demonstrat că ce a scris Traian Băsescu sunt minciuni și toate lucrurile votate marți au fost conform regulamentului, Constituției”, a mai spus el.

„L-a deranjat că parlamentarii au votat Comisia Nana”, a adăugat Valeriu Zgonea.

_______________

După o săptămână denumită de mulți „neagră”, pentru că la Camera Deputaților au trecut legi fără a fi dezbătute, Legea amnistiei și modificările Codului penal, săptămâna aceasta, PSD și PNL ar trebui să rezolve aceste probleme.

La aceste discuții se așteaptă luarea unei decizii foarte clare în ceea ce privește Legea amnistiei, criticată de mulți specialiști pentru faptul că i-ar favoriza pe unii infractori și ar duce la salvarea unora de închisoare, de condamnări în derulare. Mulți au spus că ar fi vorba și de nume de politicieni cunoscuți. Este o lege pe care liberalii nu o vor și la care social-democrații părea că țineau foarte mult. 

În discuție este, în continuare, și modificarea Codului penal, discutată în ultima săptămână foarte mult, modificare ce i-ar fi scos pe parlamentari de sub acuzații de corupție sau conflict de interese.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri