Codul roșu a intrat în vigoare. Brăila, județ închis. Armata aduce motorină din rezerva de stat

Data publicării:
viscol zapada iarna grea

Actualizare 17:00: Reporterul Bogdan Ocnaru transmite că vântul suflă cu și mai multă putere. O ambulanță a ajuns în localitatea Filipești. Oamenii spun că au reușit cât de cât să-și deszăpezească anexele, ajutați și de militari, pompieri și angajați de la Marină.

În Brăila, de exemplu, toate drumurile naţionale au fost închise pentru că vizibilitatea a devenit aproape zero şi oricine s-ar aventura pe aceste şosele ar rămâne blocat.

Mai mult, autorităţile au decis ca toate drumurile judeţele din zonele aflate sub cod roşu să fie închise. Armata e cantonată în localităţile cel mai greu încercate. Peste 200 de militari sunt pregătiţi să intervină în cele șase judeţe lovite de vremea severă.

În Făurei-Filipeşti, în judeţul Brăila, 50 de genişti, militari de la forţele terestre, dar şi de la marină au venit să îi ajute pe localnici.

Bogdan Ocnaru, reporterul Digi24 aflat în Filipești, transmite că ninge din ce în ce mai tare. Câteva case sunt înzăpezite, iar militarii dau zăpada cu lopețile. În județul Brăila, la ora 15:00, vizibilitatea era aproape zero.

Autoritățile sfătuiesc oamenii să rămână în case.

Pe autostrada București-Constanța șoferii de camion au rămas fără apă și mâncare.

ANM a emis un cod roșu care vizează șase județe și care a intrat în vigoare la ora 15.00. Ninsoarea și viscolul vor lovi cu putere judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri