Cursele TAROM spre China ar putea fi reluate anul viitor

Data publicării:
avion chinez afp-5

Avioanele companiei aeriene de stat ar putea zbura din nou spre China din martie anul viitor, iar frecvenţa curselor va fi de cel puţin două pe săptămână. TAROM a renunţat la cursa spre Beijing în 2003 pentru că nu era profitabilă.

„Am văzut că sunt şi probleme logistice, dar sunt convins că va fi un semn extrem de bine primit. Dacă tot avem această relaţie nouă şi specială cu oameni de afaceri, cu schimburi culturale, o linie directă a TAROM, care din păcate a încetat în 2003, ar fi un ajutor extraordinar”, a declarat premierul Victor Ponta.

„Este posibil să redeschidem linia Bucureşti-Beijing cu două zboruri pe săptămână pentru început”, a spus ministrul transporturilor, Ramona Mănescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri