Traian Băsescu: „Am observat o ineficiență totală a lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor”

Data publicării:
basescu presidency 19 iul 1


„Astăzi am primit adresa semnată de premierul Victor Ponta, prin care îmi solicita numirea lui Ovidiu Silaghi la Transporturi. Ceea ce vă voi spune despre lipsa mea de încredere într-o astfel de desemnare, i-am spus și premierului și lui Crin Antonescu. Vreau să încerce o altă variantă. Principalul motiv invocat în discuții a fost legat de istoricul prezenței domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor în primul Guvern Ponta, când nu a realizat nimic, a fost un fel de apă sfințită, nici nu s-a opus la ceva, dar nici nu a împins lucrurile înainte. Cât a fost ministru, am observat o ineficiență totală a lui Ovidiu Silaghi”, a spus Traian Băsescu.

„Nu am obținut o eventuală altă nominalizare și trebuie să vă spun și de ce nu mă grăbesc. Unul din motive este că pot să ajung la situația la care să spun că e rău cu răul, dar mai rău fără rău. Dacă aș lua decizia unei respingeri imediate a domnului Silaghi, care ar urma să se încarce și cu responsabilitatea privatizării CFR Marfă, aș putea să primesc o nominalizare pe care nu o mai pot refuza și care să fie mai proastă”.

„Cred că este neoportună desemnarea unui ministru care nu a fost implicat în niciun fel în procesul de privatizare a CFR Marfă”.

Traian Băsescu: „Atenție! În spațiul public circulă o intoxicare venită de la guvern”

„Dată fiind conjunctura, singura soluție este ca ministrul interimar al Transporturilor, care cunoaște și publică apreciat procesul de privatizare la CFR Marfă să rămână în funcție măcar până la semnarea contractului. Un alt motiv de îngrijorare pentru mine, legat de privatizarea CFR Marfă este că membri ai Cabinetului au vehiculat ideea că se așteaptă întâi avizul Consiliului Concurenței, ceea ce este o minciună. Consiliul Concurenței nu avizează decât după semnarea contractului. Pentru semnarea contractului de privatizare, domnul prim ministru, care apreciază atât de mult modul în care s-a făcut privatizarea, trebuie să emită o hotărâre de guvern în care să se constate îndeplinirea condițiilor și să dispună semnarea contractului. Abia din acel moment curg termenele pentru depunerea banilor de către câștigător. Atenție! În spațiul public circulă o intoxicare venită de la guvern”.

„Ceva mi se pare în neregulă aici. Având în vedere aprecierile publice extrem de favorabile făcute de domnul prim ministru, cred că trebuie să își asume răspunderea politică în continuare. Eu nu vorbesc de faptul că premierul trebuie să semneze contractul de privatizare. Există o comisie, cineva care trebuie să semneze. Dar nu vreau să îl aud pe domnul prim ministru, că spune peste câteva luni, că a fost Silaghi, nu el. Aș vrea să îl ajut să rămână consecvent, ceea ce ar fi un eveniment.”

„Îngrijorarea mea cu privire la CFR Marfă, mai vine dintr-o direcție. Știu că cel care a câștigat caută, cu oarecare disperare, bani la bănci, pentru a plăti valoarea la care s-a negociat privatizarea. Marea mea problemă este că știind despre câștigător că are anumite credite pe propria companie și că acum trebuie să împrumute circa 200 de milioane să plătească noua companie, din ce va face investiții să modernizeze CFR Marfă? Așa s-a stabilit în CSAT, să se facă o privatizare cu un investitor strategic. Dacă în momentul de față investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania și nu-i găsește, cel puțin până în momentul de față, de unde o să ia bani pentru modernizarea companiei?”.

Președintele Traian Băsescu a anunțat că va face publică decizia sa, de numire sau respingere a propunerii lui Ovidiu Silaghi la Transporturi, în data de 23 august, cu două zile înainte de terminarea interimatului lui Victor Ponta. „N-aș vrea să îl văd pe Silaghi, chiar așa cum e, că devine țapul ispășitor al unei operațiuni de privatizare eventual de tip Oltchim”, a precizat președintele.

Nu a comentat dosarele lui Silaghi cu ANI

Întrebat de jurnaliști dacă a primit informații despre implcarea lui Ovidiu Silaghi în anumite dosare, șeful statului a refuzat să comenteze.

„Nu fac astfel de comentarii. Ce v-am spus este ceea ce am considerat că trebuie comunicat: lipsă de încredere, având în vedere fostul mandat, o imagine destul de slabă și punerea unui noi ministru în fața unui proces despre care nu știe nimic”, a spus Traian Băsescu.

Ovidiu Silaghi este implicat într-un proces cu Agenția Națională de Integritate, și într-o fază precontencioasă legată de o hotărâre a ANI care a constatat o diferență nejustificată între veniturile dobândite și cele declarate, ceea ce atrage starea sa de incompatibilitate.

Pe de altă parte, președintele a lăsat să se înțeleagă că această decizie ar putea avea legătură cu reportul de monitorizare pe justiție în cadrum Mecanismului de Cooperare și Verificare, care ar urma să fie dat publicității la sfârșitul anului.

„Eu cred că aici nu discutăm de a mă convinge. Ce să facă să mă convingă? Am văzut și eu ca toți românii, în mandatul pe care l-a exercitat, ca toți românii și ca toți ziariștii, controversele legate de numele domniei sale. Știu și eu că avem un MCV în decembrie și știu și eu ceea ce știți toți că în mijlocul unui proces încheiat care mai trebuie doar semnat și plătit, arunci un ministru care să-și asume răspunderea politică pentru acest proces de privatizare a CFR Marfă. Mi se pare incorect acest lucru și și dacă ar fi fost un ministru în care să am foarte multă, o nominalizare în care să am foarte multă încredere, tot aș fi fost ezitant dacă să îl trimit la semnarea contractului sau să spun: Stai că avem un om care știe foarte bine procesul și l-a lăudat public, poate îl duce la bun sfârșit dacă e bun, poate îl anulează dacă nu e cum a spus, dacă nue bun, nu știu”, a declarat președintele.

În acest context, șeful statului a precizat că „primul ministru a fost implicat în privatizare” și a lăsat să se înțeleagă că privatizare CFR Marfă ar trebui parafată în timpul mandatului interimar al lui Victor Ponta la Transporturi.

Citiți și:

Cum explică Ovidiu Silaghi problemele cu ANI

V. Ponta a discutat cu T. Băsescu despre numirea lui O. Silaghi la Transporturi

A început ședința PNL pentru nominalizarea noului ministru al Transporturilor

Favorit la Transporturi. Procesele lui Ovidiu Silaghi

Ovidiu Silaghi este favorit pentru Ministerul Transporturilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri