Directorul ANM: Codul portocaliu ar putea fi prelungit. Pot fi cantități de precipitații de peste 100 de litri pe metru pătrat

Data publicării:
masini ploaie ploi captura

Aproape sigur mâine la 10 nu se oprește avertizarea cod portocaliu în partea de sud-vest a țării, chiar dacă se mută puțin zona în care vor fi cantități” mari de precipitații, a spus Ion Sandu.

„Este posibil să se extindă pentru partea de munte a județelor Olt, Dolj și Argeș și probabil va fi o pauză în Mehedinți”, a adăugat el.

Șeful ANM a avertizat că trebuie urmărite cu atenție județele Gorj și Vâlcea, dar și alte județe pentru care ar putea fi dată o nouă avertizare cod portocaliu.

„Punctual pot fi cantități de precipitații care depășesc 100 de litri pe metru pătrat. Prin urmare, în afara de fenomenelor meteo extreme care nu pot fi avertizate cu mult timp înainte, punctual, diferența este că aici avem de-a face cu un sistem organizat și va aduce cantități foarte mari de precipitații”, a arătat el.

Ion Sandu a mai spus că ploile vor scădea în intensitate începând de miercuri, la prânz, dar noi precipitații se anunță spre sfârșitul săptămânii.

Trei județe sunt sub cod portocaliu de ploi, iar alte nouă – sub cod galben de ploi și vijelii. De asemenea, hidrologii au emis cod portocaliu de inundații pentru râurile din opt judeţe din sud-vestul ţării iar râuri din alte cinci județe sunt sun avertizare cod galben. Avertizările au intrat deja în vigoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri