Drumul cavaleriei americane prin România

Data publicării:
blindate sua

Cele 80 de blindate au fost în permanenţă vegheate din aer de opt elicoptere de luptă Black Hawk și Apache. Au parcurs, în prima zi aproape 300 de kilometri.

Cei 400 de militari au plecat din baza militară de la Mihail Kogălniceanu pe ruta Hârşova, Slobozia, Ploiești.

Pe tot traseul militarii americani au stat deasupra vehiculelor blindate au salutat fiecare localnic fascinat de venirea americanilor în România.

„Suntem la aproape 15 kilometri de Ploieşti. Cele 80 de transportoare americane se apropie de primul punct final al primei zile. Sunt salutaţi soldaţii americani de pe margine de sute de persoane care au ieşit să admire această coloană militară”, relatează reporterul Digi24 Laurențiu Rădulescu.

Nu puțini au fost cei care și-au învoit copiii de la școală sau grădiniță pentru a-i vedea pe soldați.

„E ceva unic pentru el să vadă soldaţii americani. Trebuie să le facă cu mâna şi să le dea şi o bezea”, spune tatăl unui copil care a venit să vadă blindatele americane.

Dacă pe șosea coloana de blindate se întindea pe câțiva kilometri, din aer elicopterele simulau situații reale de luptă zburând la mică distanță de sol.

Ceva mai bine de cinci ore a durat demonstrația soldaților americani denumită „Marșul Cavaleriei”. Prima oprire a militarilor a fost la Ploiești. Aici au fost primiți cu mare fast în parcarea unui centru comercial unde și-au expus tehnica de luptă.

„Mai în glumă, mai în serios, despre elicopterul Apache americanii spun că este singurul elicopter din lume care este capabil să îţi aterizeze în sufragerie fără să îţi deranjeze pisica. Sigur, acest aparat de zbor are o putere de luptă extraordinară. În unele momente rivalizează cu avioanele de vânătoare”, relatează reporterul Digi24 Bogdan Ocnaru.

Este pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial când o armată străină folosește străzile din România pentru deplasarea trupelor. Marșul Cavaleriei americane va continua spre Brașov și apoi la poligonul militar Cincu. Peste 1.500 de militari din SUA, Marea Britanie, Canada și România vor lua parte la sfârşitul săptămânii la un exercițiu militar de proporții.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri