Eutanasia, din nou în dezbatere europeană
Alături de Olanda şi Luxembourg, Belgia este un pionier al legalizării eutanasiei pentru adulți. Țara a legalizat aceasta practică încă din 2002, ceea ce a condus la o creştere progresivă a numărului de oameni eutanasiați. Astfel, dacă la un an de la legalizarea ei, 235 de oameni erau eutanasiaţi, numărul acestora a crescut la peste 1.400 în 2012. Legea din 2002 nu ia însa în considerare decât cazurile adulților bolnavi aflați în stadiu terminal.
Noua propunere de lege susținuta de partidul socialist aflat la guvernare prevede în linii mari aplicarea aceluiași principiu și pentru minori. Cu diferența că, în cazul copiilor, cererea de eutanasie trebuie făcută cu consimțământul părinților și evaluarea medicilor. Propunerea legislativă îi are în vedere și pe pacienții care suferă de demență și-și exprimă dorința de a părăsi această lume.
Proiectul de lege, care ar putea fi votat de parlamentul belgian în următoarele luni, a stârnit ample dezbateri: susținătorii acestuia consideră că minorii au tot atât de mult dreptul la eutanasie pe cât îl au și adulții, cu atât mai mult în cazurile în care durerile sunt de nesuportat, iar moartea ar veni de fapt ca o ușurare. Pe de altă parte, opozanții propunerii susțin că nu se poate vorbi de consimțământ în cazul copiilor, pur și simplu pentru că aceștia nu știu despre ce este vorba.
Singura țară din Uniunea Europeană care a legalizat până acum eutanasia pentru minori este Olanda. Aceasta poate fi însă aplicată numai pentru copiii care au peste 12 ani, cu consimțământul părinților și numai în anumite condiții. Țara lalelelor a legalizat de altfel eutanasia și sinuciderea asistată pentru adulți în 2002, dar tribunalele îngăduiau aceste practici încă din 1984. Ca și în Belgia, cererea de eutanasie pentru adulți trebuie aprobată de doi medici.
Luxembourg este cea de-a treia țară care a dezincriminat eutanasia pentru adulți în 2009. În Elveția, eutanasia este interzisă, dar sinuciderea asistată este permisă încă din 1941, dar numai dacă motivele sunt altruiste.
Analizată de judecătorii CEDO
Eutanasia în caz de boală incurabilă sau sinuciderea asistată a ajuns până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În ultimii zece ani, Curtea de la Strasbourg a analizat patru astfel de cazuri, iar deciziile au fost diferite, în funcţie de situaţiile reclamate. Numai că judecătorii CEDO au evitat să tranşeze definitiv chestiunea, aşa că hotărârile Curţii nu dau un răspuns clar cu privire la controversata chestiune.
În prezent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are în curs de soluţionare un caz în care un cetăţean elveţian a reclamat refuzul de a primi medicamente care l-ar ajuta să se sinucidă. Reclamantul este o femeie în vârstă care însă nu suferă de vreo boală.
În primă instanţă, Curtea i-a dat dreptate şi a decis că legea din Elveţia, deşi prevede posibilitatea achiziţionării de medicamente letale în baza unei reţete, este neclară şi nu prevede în ce măsură pot fi folosite. Aşadar, reclamantei i-au fost încălcate drepturile prin refuzul aplicării unei legi în vigoare. Pe de altă parte, CEDO nu s-a pronunţat şi asupra acordării permisiunii de folosire a medicamentelor în scopul sinuciderii. Confederaţia Elveţiană a contestat decizia, aşa că acum, cazul va fi analizat de Marea Cameră a Curţii.
Tot Elveţia a fost reclamată într-un alt caz, de data aceasta de un bărbat care suferea de o boală fatală şi căruia i s-a respins cererea de a cumpăra o doză de medicamente letale fără reţetă. Petiţia a fost respinsă de Curte, care a explicat că statele membre ale Convenţiei preţuiesc mai degrabă dreptul la viaţă decât dreptul la sinucidere.
Un caz soluţionat în 2002 se referă la sinuciderea asistată. O femeie din Marea Britanie a contestat interdicţia impusă de autorităţi soţului său de a o ajuta să îşi ia viaţa, având în vedere că era imobilizată şi nu putea face acest lucru singură. Curtea a respins însă solicitarea şi a explicat că protejarea dreptului la viaţă, apărat de Convenţia Drepturilor Omului, nu poate echivala cu asigurarea dreptului la moarte.
Şi Germania a fost reclamată într-un caz similar. Numai că, în acest dosar, CEDO a admis plângerea şi a decis că refuzul autorităţilor de a lua măcar în discuţie solicitarea făcută de soţul unei femei ţinute în viaţă de aparate de zece ani încalcă dreptul la viaţă privată.
Alte două plângeri referitoare la sinuciderea asistată au fost respinse de Curtea de la Strasbourg, care le-a considerat inadmisibile.
Românii cer eutanasiere colectivă, pe fondul sărăciei
În România, cererile de eutanasiere sunt motivate de sărăcia extremă. Zeci de români care au fost daţi afară de la serviciu sau nu şi-au mai primit salariile la timp au cerut să fie eutanasiaţi.
Maricel Postolache se numără printre românii care au încercat să supravieţuiască după ce şi-au pierdut locul de muncă.
„Am încercat să-mi găsesc un alt loc de muncă, dar situaţia şi vârsta nu-mi permit. Adică această discriminare este vizibilă, este acceptată inclusiv de actuala guvernare în mod tacit şi o să vedeţi dumneavoastră câte persoane din ţara asta, de vârsta mea, de 57 de ani, reuşesc să se angajeze”, explică Maricel Postolache.
În zadar însă. Bărbatul, fost mecanic la regia locală de transport public din Iaşi, a ajuns în pragul disperării după ce s-a luptat în instanţă pentru a fi reangajat.
„Mi-am cerut eutanasierea pentru că situaţia mea materială este foarte grea. Nu primesc niciun fel de ajutor de la statul român, nici măcat ajutorul minim garantat”, spune bărbatul.
Maricel Postolache susţine că a câştigat procesele cu fostul angajator, iar acesta ar trebui să-l reangajeze şi să-i dea banii restanţi. Deocamdată, omul tot nu are de lucru. Aşa că cere să fie omorât prin hotărâre judecătorească.
„Am trimis inclusiv ministrului de Justiţie, inclusiv domnului Ponta, inclusiv domnului Băsescu le-am trimis memorii în acest sens şi acţiunea în instanţă după patru termene, după un proces cum numai în România se poate întâmpla aşa ceva, după 4 termene îmi spune că nu este de competenţa Tribunalului Iaşi”, explică Maricel Postolache.
Bărbatul nu are de gând să renunţe la eutanasiere, decât dacă va fi reîncadrat la locul de muncă şi îşi va lua banii.
O cerere de eutanasiere colectivă, de aceasta data, au depus, în luna mai, 37 dintre cei 54 de angajaţi ai Institutului de Cercetare Dezvoltare Utilaj Petrolier Ploiești. Oamenii erau nemulţumiţi fiindcă nu-şi mai primisera salariile de aproape doi ani.
„Considerăm că statului român îi va fi mai uşor să ne eutanasieze în condiţiile în care salariile noastre muncite pe contracte semnate şi predate la termen se află în visteria ANAF, deci tot a statului”, spuneau ei în cererea de eutanasiere colectivă de la IPCUP Ploieşti.
„În ceea ce priveşte cererea de eutanasiere colectivă, legislaţia României nu prevede această posibilitate”, se arăta în răspunsul autorităţilor de la prefectura Prahova.
Angajaţii au protestat atunci în faţa Prefecturii. Singura rezolvare a fost detaşarea lor la Bucureşti, la Institutul de Cercetari Electronice, pentru o perioadă de şase luni. Despre salariile restante, niciun cuvânt însă.
Specialiştii în bioetică apreciază eutanasierea socială ca fiind un gest imoral.
„Ei bine, în momentul în care introducem acest element economic în toată ecuaţia referitoare la eutanasie cred că deja pornim pe o pantă lunecoasă, deja ajungem în situaţia în care căutăm rezolvări medicale extreme pentru probleme sociale”, explică conf. univ. Beatrice Ioan, membru Comisia de Bioetică a Colegiului Medicilor din România.
Pentru cei care nu au bani de hrană, etica nu mai reprezintă însă un prag de netrecut.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
