Gabriel Resources ar putea cere patru miliarde de dolari dacă proiectul Roșia Montană va fi blocat

Data publicării:
6020465-Mediafax Foto-Mircea Rosca

Jonathan Henry a spus că România va atrage investiții străine mult mai greu de acum înainte, în cazul care proiectul va fi respins.

Suma de până la patru miliarde de dolari va fi obținută în urma unor procese pe litigii comerciale, în care statul român va fi retras în perioada următoare.

Compania canadiană este interesată de 15 ani de resursele de aur și argint de la Roșia Montană, iar de șase ani încearcă prin diferite căi să obțină contractul de exploatare, însă au fost mai multe probleme cu mediul puse de guverne consecutive din România.

S-a ajuns până în situația în care legea a fost trimisă în Parlament, însă acolo s-a produs un nou blocaj în urma protestelor din ultimele zile.

Lucian Isar: Dacă acordul de mediu nu trece, statul român nu este obligat să plătească despăgubiri

Analistul economic Lucian Isar, fost ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, spune că statul român nu este obligat să plătească despăgubiri companiei canadiene, dacă avizul de mediu nu trece.

„Este o știre amuzantă și, dacă vreți tot într-o cheie amuzantă, nu-i nimic, cere patru, îi dă premierul Ponta două. Dacă acordul de mediu nu trece, statul român nu este obligat să dea nimic. Trebuie să luăm în calcul că una din top trei scheme de sifonare a banilor de la statul român este prin procese pierdute. Practic, statul se face că se apără și pierde procese fie prin neprezentarea avocaților, fie prin angajarea unor avocați fără dimensiune. (...) Nu poți să ceri patru miliarde, în condițiile în care compania respectivă a investit doar în concedii, conferințe, câteva case la Roșia Montană, marketing și publicitate”, a declarat pentru Digi24 Lucian Isar.

„Şansele sunt minime către 0. Procedura asta de aprobare prin lege emisă de Parlament a fost un acord al companiei cu Guvernul României. Deci, când şi-au pus semnătura pe acest acord, s-au negociat nişte procente, redevenţe... Înseamnă că cei care şi-au pus semnătura pe acest acord, inclusiv cei de la Gold Corporation sunt în cunoştinţă de cauză, şi-au asumat un risc”, a explicat avocatul Gheorghe Piperea.

Victor Ponta: Nu vreau să plătesc din banii contribuabilului despăgubiri pentru niște contracte semnate din 1998 încoace

Întrebat, în urmă cu o săptămână, de ce nu există un aviz de mediu pentru acest proiect după atâția ani, premierul Victor Ponta a răspuns: „Eu eram obligat, conform legii, și încerc să explic celor care vor să mă audă, că în conformitate cu legea actuală, eu trebuia să dau aviz și sa pornească proiectul Roșia Montană. Ei au îndeplinit toate condițiile cerute de lege. Tocmai pentru că am considerat că nu e bine să fac acest lucru, am trimis legea în Parlament ca să fie o dezbatere reală. Asta e situația și din acest motiv, dacă nu făceam absolut nimic, urma să plăteasc nu știu câte miliarde despăgubiri firmei respective. Or, eu nu vreau să plătesc din banii dumneavoastră, din banii contribuabilului despăgubiri pentru niște contracte semnate din 1998 încoace”.

PNL a anunţat că nu susţine proiectul Roşia Montană, iar liderul PNL, Crin Antonescu, a motivat astăzi această decizie: „Dacă nu am avut un angajament de vot, o decizie politică în USL, când noi am anunţat opoziţie: noi votăm contra, nu înţeleg de ce unii din PSD s-au supărat. Nu văd de unde unmotiv de supărare. Am avut noi o discuţie despre detaliile tehnice? Nu. A venit el în Parlament şi a spus premierul că fiecare să decidă cum vrea? Da. PNL s-a decis să voteze împotrivă, nu am făcut nicun fel de atac, doar am făcut acest anunţ. Nu aveam şi nu avem nici acum niciun fel de angajament, declaraţie publică, că vom vota în favoarea acestui proiect de lege".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri