Galați: Încă o echipă de seismologi instalează alte dispozitive pentru monitorizarea mișcărilor tectonice

Data publicării:
seismografe - captura digi24-1

Se caută din nou răspunsuri la Izvoarele, în județul Galați. O nouă echipă, formată din specialiști în geodezie și geologie, a montat alte aparate cu care speră să determine cauzele celor 22 de seisme din ultimele două săptămâni.

Prof. univ. dr. ing. Constantin Moldoveanu, de la Facultatea de Geodezie a Universității Tehnice de Construcţii Bucureşti, spune că primele rezultate ale măsurătorilor efectuate la fața locului vor veni în aproximativ două săptămâni. „Măsuram, ne ducem, descărcăm, prelucrăm într-o primă fază și ne întoarcem”, spune acesta.

Mai multe staţii GPS transmit la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului de lângă Bucureşti date complete despre mişcările tectonice. Măsoară vibratiile care se produc pe verticală și pe orizontală. Datele vor fi interpretate de specialiștii care încearcă să determine cauzele seismelor.

Între timp, localnicii încearcă să își găsească liniștea în rugăciuni. Preotul din sat a ținut o slujbă specială în această dimineață.

Autoritatile locale spun însă că nu este cazul să fie evacuați localnicii. Ca măsură de prevedere, au stabilit totusi ca primăriile și scolile din localitățile vecine să fie gata să primească oamenii în cazul unui cutremur de proporții.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri