Incendiul de pe platforma ARO Câmpulung a fost stins după opt ore de intervenţie

Data publicării:
pompieri incendiu mediafax 1


ACTUALIZARE 18.30. După mai bine de opt ore, incendiul de pe platforma industrială din Câmpulung Muscel, a fost lichidat. 3.700 de tone de deşeuri periculoase au ars în tot acest timp. Nu a fost o misiune uşoară, peste 100 de pompieri din trei judeţe au intervenit pentru a ţine situaţia sub control.

ACTUALIZARE 16.00. De mai bine de şase ore, aproape 3.700 de tone de deşeuri periculoase ard pe platforma Aro Câmpulung din Argeş. Pompierii argeseni au cerut ajutor inclusiv din judeţul vecin, Vâlcea.

ACTUALIZARE 13.06. Trei pompieri care interveneau pentru stingerea incediului în interiorul depozitului au fost răniţi, a declarat pentru Digi24 Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

Au fost transportaţi la spital, iar starea lor este bună, a declarat prefectul Cristian Soare.


Incendiul a izbucnit la o hală de depozitare de deșeuri şi a cuprins acoperișul acesteia. Hala este construită din cărămidă, pe două etaje şi are 2.000 de metri pătrați. Focul se manifestă pe 500 de metri pătrați.

Pentru stingerea flăcărilor s-a intervenit cu mai multe autospeciale. Incendiul este localizat, în acest sens acționând peste 30 de pompieri.

Un bărbat de 26 de ani a suferit arsuri superficiale pe față și pe mâini. Inițial a refuzat să fie dus la spital, dar, până la urmă, a fost transportat. Pacientul este în stare stabilă, au spus medicii, precizând că este vorba despre arsuri de gradul I și II.

În depozit se află peste 3.700 de tone de deșeuri, sunt substanțe toxice. „Garda de Mediu a dat și o amendă la un moment dat. S-a dat un termen pentru rezolvarea tuturor problemelor constatate atunci, termenul era 13 octombrie”, a spus prefectul Cristian Soare, la Digi24.

Global Eco Center gestiona aceste deșeuri, a spus prefectul. „Am solicitat să vină șefii de la Gardă”, a afirmat el. În trecut, Garda de Mediu a aplicat mai multe amenzi, chiar și de un miliard de lei vechi.

Săptămâna trecută, 40 de locuitori din zonă au depus o petiție la Consiliul Local, în care reclamau că de luni de zile sesizează mirosuri de substanțe chimice şi suspectau că în depozitul administrat de o firmă din Iași sunt deșeuri toxice. Oamenii spuneau că nu e respectată tehnologia prevăzută pentru neutralizare, iar substanțele deversate în bazine emană nori toxici. Localnicii au cerut să se ia măsuri, pentru ca orașul să nu devină groapa de gunoi a României.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri