Omar Hayssam, adus în România. Fuga sa din țară a dus la demisii la nivel înalt

Data publicării:
hayssam crop 2

În 2007, la doi ani de la criza jurnaliştilor răpiţi în Irak, autorităţile române au stabilit că Omar Hayssam a fost direct implicat în această acţiune şi a fost condamnat la pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare.

Condamnarea a fost dată, însă, în lipsă. Omar Hayssam reuşise să fugă din ţară în 2006, cu un an înainte ca sentinţa să fie dată. A părăsit România imediat ce ce a fost eliberat din arestul preventiv din motive medicale, chiar la solicitarea Parchetului.

Medicii au susţinut atunci că sirianul suferea de cancer de colon, că starea sa se înrăutăţise şi că avea nevoie de tratament de specialitate care nu putea fi realizat într-un penitenciar.

La câteva luni de la eliberare, Omar Hayssam era de negăsit. Poliţia, serviciile secrete, procurorii şi presa au început să-l caute prin ţară. Până la urmă, autorităţile au recunoscut că suspectul numărul unu de terorism părăsise România.

Fuga lui Omar Hayssam a produs un adevărat cutremur în instituţiile statului. În vara anului 2006, şefii SRI, SIE şi procurorul general al României, Ilie Botoş, şi-au prezentat demisiile. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că acesta a plecat din ţară într-o navă care transporta oi, iar Omar Hayssam, în mai multe intervenții telefonice la diferite televiziuni, a spus că, de fapt, a plecat din ţară „ca un domn”, prin aeroport, fără probleme.

Anul trecut, instanţa l-a condamnat la doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce fraţii acestuia - Mukhles şi Mahmoud, dar şi omul de afaceri Mustafa Tartoussi, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi.

Presa, dar şi câţiva politicieni au susţinut că, în Siria, Hayssam a fost arestat de autorităţile de acolo şi condamnat la 4 ani de închisoare.

Anul trecut, România şi Siria au ratificat tratatul de extrădare. Traian Băsescu preciza că acest document era necesar pentru aducerea în ţară a lui Omar Hayssam, în condiţiile în care legislaţia Siriei prevede imposibilitatea extrădării persoanelor care au cetăţenia siriană.

Omar Hayssam a venit în România în urmă cu aproape 30 de ani, iar în anii 90 şi-a construit un adevărat imperiu financiar. A înfiinţat sute de firme pe care le înstrăina după ce derula afaceri păguboase pentru partenerii săi şi pentru stat. De altfel, el a fost condamnat şi pentru fapte economice în dosarele Volvo și Foresta Nehoiu.

Citiți și:

Omar Hayssam a fost predat Poliției Române pentru executarea pedepsei de 20 de ani

Vasile Blaga, despre predarea lui O. Hayssam: „Este o victorie a instituțiilor statului. Nu poți fugi de justiția românească”

Omar Hayssam, predat poliției române. În ce dosare este implicat

Consilierul prezidențial Iulian Chifu: Un stat serios îşi aduce acasă toți infractorii condamnaţi. Mulţi nu vor mai dormi bine

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri