Oprea: Singura informație validă este „suspiciunile de plagiat nu se confirmă”

Data publicării:
gabi oprea 1

„Aflu din presă că o comisie din CNATDCU ar fi stabilit că lucrarea de doctorat pe care am susținut-o în 2000 ar fi plagiat. Nu am mai multe informații decât cele date ”pe surse” de anumiți jurnaliști. Prin urmare, nu am ce comentarii să fac în cazul acestui zvon. Deocamdată, singura informație validă și oficială este hotărârea din 2015 a Consiliului Național de Etică, în care scrie negru pe alb că ”suspiciunile de plagiat nu se confirmă”, a spus Gabriel Oprea pe facebook.

Oprea face apel la o decizie a unui consiliu care a fost considerat politizat, cel care și în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta a stabilit că nu este vorba despre un plagiat.

În privința lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea, Comisia de științe juridice a CNATDCU a stabilit că este plagiat, iar în ședința de la 1 august a Consiliului general al CNATDCU, forumul suprem de decizie, cu 47 de membri, va fi supusă la vot recomandarea de plagiat.

Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, susținută în 2000, la Facultatea de Drept a Universității București, a fost coordonată de fostul senator PSD, Ion Neagu. Anul trecut, Comisia de Etică a Universității București, condusă de prof. Marian Popescu, a luat în discuție acuzațiile de plagiat la adresa lucrării lui Gabriel Oprea. Marian Popescu a declarat, la momentul respectiv, că teza fostului vicepremier este un plagiat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri