Prefectul de Buzău, Gabriel Baltă, demis

Data publicării:
gabriel balta

Pe cei care își fac treaba o să-i laud, pe cei care nu se ridică la înălțimea așteptărilor o să-i înlocuim. La Buzău înțeleg că lucrurile n-au mers bine și, la propunerea ministrului de Interne, mâine o să numim un alt prefect la Buzău capabil să facă față la aceste încercări. E valabil pentru toți ceilalți reprezentanți ai Ministerului de Interne și Guvernului”, a spus Victor Ponta, prim-ministru, aflat la MAI.

Gabriel Baltă nu a putut enumera numele celor cinci localități care sunt blocate din cauza ninsorilor abundente din ultimele zile.

Prefectul a spus că în prezent sunt cinci localități izolate în județ, dar nu le-a putut numi.„Nu le cunosc, că nu am lista acum”, a spus prefectul, prezent pe teren, în localitatea Vadu Pașii, din aproprierea municipiului Buzău.

La insistențele jurnaliștilor, prefectul Gabriel Baltă, în calitate de șef al comandamentului județean pentru iarnă, nu a putut da decât două nume: Bădeanu și Vâlcele. „Și mai sunt trei, nu le cunosc pe toate în amănunt...”

Mai sunt cinci drumuri județene blocate, pe care până diseară, mâine dimineață, autoritățile încearcă să le deblocheze, a zis prefectul.

Duminică, 26 ianuarie, un cod roșu de ninsoare și viscol a fost emis începând cu ora 15.00 pentru Buzău, nordul județului Brăila și sudul județului Vrancea.

Astăzi, ANM a anunțat că Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării vor fi, miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judeţe a fost emisă o avertizare cod galben.

Avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi jumătatea de sud a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa.

Miercuri vor fi sub avertizare cod galben de viscol judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, precum şi jumătatea de nord a judeţelor Dâmboviţa şi Argeş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri