Pregătiri pentru viitura pe Dunăre. Victor Ponta: Armata să fie pregătită!

Data publicării:
inundatii mediafax

În zilele următoare debitul fluviului va creşte cu aproape 80% şi va rămâne ridicat timp de mai multe săptămâni. Chiar dacă în zilele următoare vor fi mai putine ploi, meteorologii anunţă precipitaţii începând cu 27 mai. Lovite vor fi din nou judeţele din sudul ţării.

Guvernul a decis să formeze la Craiova şi un centru regional de comandă pentru inundaţii.

Guvernul va solicita ajutorul Armatei la inundaţii în cazul în care problemele nu vor putea fi înlăturate cu ajutorul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţei, Apelor Române şi autorităţilor locale, a declarat premierul Victor Ponta, astăzi, la comandamentul pentru inundaţii reunit la Guvern.

Azi nu este nevoie să intervină, dar să fie pregătită. Dacă nu reuşim cu forţele de la Poliţie, de la ISU, de la autorităţi locale şi Apele Române, vom apela şi la Armată”, a spus Ponta.

El a arătat că militarii au lucrat în aceste zile la Vâlcea, pentru amenajarea unor poduri în locul celor rupte de viituri.

Ministrul de resort, Mircea Duşa, a precizat că armata, inclusiv o escadrilă de elicoptere de la Timişoara, este pregătită să intervină imediat în caz de nevoie.

„Până marţea viitoare, 27 (mai - n.r.), cantităţile de precipitaţii în România pot fi punctual 15-20 milimetri, ceea ce înseamnă că nu pot să contribuie la creşterea suplimentară a nivelurilor râurilor din interiorul ţării. A doua veste bună este că nici în bazinul Dunării - Croaţia, Serbia, Ungaria - nu sunt ploi până lunea viitoare. Pe 27, însă, în bazinul Dunării începe să plouă. Nu putem estima de acum cantităţile, dar vom ţine la curent şi autorităţile şi populaţia, pentru că va ploua din 27 şi în bazin, şi în România. Partea bună este că nu se suprapune viitura de acum din Ungaria cu cantităţile de precipitaţii din 27-30”, a spus directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, la comandamentul pentru inundaţii de la Guvern.

Întrebat de premierul Victor Ponta dacă viitura de pe Dunăre va trece până la data precipitaţiilor, Sandu a confirmat, precizând că, din datele hidrologilor, maximul viiturii va fi în jur de 25 mai, la intrarea în ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri