156 de ani de la Mica Unire. Klaus Iohannis: Clasa politică de astăzi trebuie să se ridice la înălțimea idealurilor pe care națiunea română le nutrește

Data publicării:
iasi ki vp

ACTUALIZARE. „Aşa cum s-a întâmplat acum un secol și jumătate, și clasa politică de astăzi trebuie să se ridice la înălțimea idealurilor pe care națiunea română le nutrește. În spatele unității şi solidarității unei națiuni trebuie să stea responsabilitatea fiecăruia dintre noi, dar și a clasei politice, a celor aleși să reprezinte interesele și să împlinească aspirațiile acestui popor”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook, după ceremonia de la Iași. Președintele a postat și câteva fotografii de la ceremonie.

În 2014 Parlamentul României a recunoscut prin lege ziua de 24 ianuarie ca sărbătoare naţională. Este doar una dintre reparaţiile morale pe care Iaşi şi Moldova le merită. Iar ceea ce putem să facem bun pe partea aceasta a Prutului, vreau să facem și pe partea cealaltă - pentru că peste tot oamenii au nevoie de cultură, de gradinițe și de autostrăzi”, a postat și premierul Victor Ponta.

Clasa politică de astăzi trebuie să se ridice la înălțimea idealurilor pe care națiunea română le nutrește. În spatele unității și solidarității unei națiuni trebuie să stea responsabilitatea fiecăruia dintre noi, dar mai cu seamă a clasei politice”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

„Vă doresc ca nu doar în 24 ianuarie și în 1 decembrie, ci ca în fiecare zi a anului să vă gândiți că uniți suntem mai puternici și că dezbinarea este singurul nostru mare dușman”, a declarat premierul Victor Ponta.

Festivitățile sunt aproape de final, a trecut și momentul cel mai important: Hora Unirii, la care s-a prins și președintele Klaus Iohannis. Aproape 2.000 de oameni au venit în Piața Unirii din Iași.

După depunerea de coroane de flori de la Biserica Trei Ierarhi, Klaus Iohannis se va întoarce în Capitală, iar Victor Ponta va merge la Focșani, unde la ora 16.00 vor avea loc manifestații dedicate Micii Uniri.


Actualizare 10.20. Președintele Klaus Iohannis a ținut un discurs în fața oamenilor aflați în Piața Unirii.

Actualizare 9.00. Sărbătoarea a început la Iași! Sute de oameni se află deja în Piața Unirii și participă la spectacolul folcloric. 

Președintele a postat cu această ocazie o înregistrare video pe contul de Facebook.

O generație de oameni politici vizionari realiza un pas politic important. (...) 156 de ani mai târziu, România este o țară membră a Uniunii Europene, cu drepturi depline, iar românii călătoresc și muncesc pretutindeni”, a spus Klaus Iohannis. 


Şeful statului a fost întâmpinat la hotelul la care este cazat de preşedinte Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, şi de alţi politicieni liberali.

Ceremoniile din această dimineaţă, din capitala Moldovei, încep la ora 09:00 cu un spectacol folcloric.

La ora 10:00 va avea loc ceremonialul militar, urmat de cel religios şi de discursurile personalităţilor. Klaus Iohannis este printre cei care vor vorbi în Piaţa Unirii din Iaşi.

Pe 24 ianuarie, România sărbătoreşte Unirea din 1859 a Moldovei şi Ţării Româneşti sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas către Marea Unire din 1918 a tuturor provinciilor istorice româneşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri