FOTO Protest în curtea Parlamentului. Activiști Greenpeace din 10 țări au sărit gardul înarmați cu târnăcoape

Data publicării:
1490677 10152021451839194 450493102 o

Patruzeci de activiști Greenpeace au sărit gardul în curtea Parlamentului, în zona din Piața Constituției. Aceștia erau înarmaţi cu târnăcoape, pe care le-au folosit pentru a lovi pământul într-un gest simbolic. Totodată, ei au afişat bannere împotriva exploatărilor miniere de la Roşia Montană.

Foto: Greenpeace Romania (Facebook)

ACTUALIZARE 11:20 Greenpeace România a postat pe pagina de Facebook mai multe fotografii cu activiștii care săpau pământul din curtea Parlamentului. Potrivit explicațiilor de pe pagina de socializare, cei 50 de activiști din 10 țări au săpat simbolic după aur.

Foto: Greenpeace Romania (Facebook)

Foto: Greenpeace Romania (Facebook)

ACTUALIZARE 11:05 Persoanele care protestează în curtea Parlamentului sunt membri ai Greenpeace Cehia. Printre aceștia se află și câțiva români. Activiștii au declarat pentru Digi24 că manifestează față de explorările miniere de la Roșia Montană.

 


Activiștii au fost imediat înconjurați de jandarmii care păzeau porțile laterale ale gardului. Ulterior forțele de ordine au primit întăriri din partea colegilor.

Protestatarii au fost ridicați și duși la o dubă trasă în curtea Parlamentului, fiind transportaţi la cea mai apropiată secție de poliție.

Potrivit lui Laurențiu Rădulescu, reporterul Digi24 care a transmis de la fața locului, protestul a fost unul pașnic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri