Studiu. Peste 65 la sută dintre români sunt în favoarea explorării resurselor naturale din România

Data publicării:
schema gaze de sist

Studiul arată că peste 65 la sută din totalul populaţiei se pronunţă în favoarea explorării resurselor naturale din România, în vreme ce 28 la sută se opun acestei activități.

În ceea ce privește exploatarea, procentul celor care se declară în favoarea valorificării resurselor este de aproape 62 la sută. Aproape o treime dintre români sunt împotriva exploatării bogățiilor naturale. Practic, cea mai mare parte a celor care susţin explorarea sunt şi în favoarea exploatării resurselor naturale.

Cele mai multe persoane care au participat la sondaj sprijină valorificarea resurselor doar dacă sunt respectate normele europene de mediu. Observăm însă şi că o cincime dintre români se opun exploatării bogăţiilor naturale, chiar şi dacă se respectă normele de mediu, iar aproape 7% sunt de acord cu valorificarea acestora în orice condiţii.

Studiul mai arată că numărul celor care ar susţine exploatarea resurselor naturale ar fi mai mare dacă ar avea un avantaj de pe urma acestei activităţi, adică scăderea preţurilor la gaze sau energie. Într-un astfel de scenariu, aproape 74 la sută dintre români ar susţine valorificarea bogăţiilor naturale.

Totodată, jumătate dintre cei care au răspuns la sondaj ar dori ca aceste activităţi să fie făcute de o companie românească. Pe de altă parte, 9 la sută dintre cei chestionaţi sunt împotriva exploatării dacă aceasta este făcută de o firma străină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri