Victor Ponta, despre Traian Băsescu: Regret că există iresponsabili care se joacă cu pacea, respectul și solidaritatea interconfesională

Data publicării:
PONTA-2

Decizia Guvernului de a le oferi musulmanilor teren pentru construirea celei mai mari moschei din Europa a fost criticată de fostul preşedinte.

Traian Băsescu, fost preşedinte al României: Avem un premier pitit pe la Istanbul. A luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior.

Terenul dat prin hotărâre de guvern se află chiar lângă Romexpo şi are nu mai puţin de 11.000 de metri pătrați. De altfel, moscheea se vrea cea mai mare din Europa. 2.000 de locuri şi o valoare de inventar care depăşeşte 17 milioane de lei. Nu vorbim doar despre o moschee, ci despre un centru cultural şi spiritual care va include o bibliotecă, dar şi săli de curs în care se va preda Coranul”, transmite corespondentul Digi24 Alina Manolache.

Traian Băsescu, fost preşedinte al României: Nu există risc mai mare pentru securitate decât să aduci studenți mulsumani în România. Astfel de decizii sunt nesăbuite, dacă nu antinaționale.

Comentariile fostului şef al statului au fost imediat criticate de liderii musulmani din România.

Iusuf Muurat, muftiul Cultului Musulman din România: I-aș sugera să se documenteze mai bine în privința proiectului nostru. Și putea să mă contacteze direct, sau prin consilierii pe care îi are, să îi explicăm, într-un mod foarte concret, care este inițiativa noastră.

Victor Ponta, aflat încă în Turcia, a reacţionat şi el pe Facebook.

Mulțumesc Muftiului Muurat Iusuf (cetățean al României, șeful Cultului Musulman din România) pentru precizările de...

Posted by Victor Ponta on Monday, July 6, 2015

Mulțumesc Muftiului Muurat Iusuf (cetățean al României, șeful Cultului Musulman din România) pentru precizările de bun-simț! Regret și îmi pare rău că există încă în țara noastră iresponsabili care se joacă cu lucruri atât de sensibile și importante cum sunt pacea, respectul și solidaritatea interconfesională!”, a scris premierul.

Turcia va da banii pentru construirea centrului spiritual, iar lucrările ar trebui să dureze trei ani.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri