V. Vosganian și-a dat demisia din Guvern, iar V. Ponta a acceptat-o. Daniel Chițoiu va asigura interimatul

Data publicării:
vosganian crop-4

 

Actualizare 19.25. Crin Antonescu a comentat pe tema acestei demisii: „Interimatul va fi asigurat de vicepremierul Daniel Chițoiu, lucru convenit și cu Ponta. S-a ajuns aici pentru că, așa cum a evocat posibilitatea și în plen, Vosganian a considerat că rămânerea sa în Guvern, deși nu are nicio vină, ar fi dat posibilitatea unor atacuri asupra Guvernului. Știm în ce țară trăim, cu ce propagandă absurdă ne batem”.

„Nu era vorba despre un simplu aviz. Din ceea ce am avut de judecat, niciun element nu ne puteam face să ne luăm răspunderea de a trimite un om în judecată fără niciun motiv real”, a subliniat el.

 _______________________________

Vosganian a făcut acest anunţ după ce a ieşit din cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut loc o şedinţă a liderilor PNL la care au participat şi premierul Victor Ponta şi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.

"În urma declaraţiei pe care am făcut-o în plenul Senatului, am avut întâlnire cu liderii USL şi am explicat din nou care este motivaţia declaraţiei mele şi, în acelaşi timp, pentru a înlătura orice posibilă ambiguitate, orice posibilă controversă privind activitatea Guvernului, am explicat de ce este utilă prezentarea demisiei mele de onoare din funcţia de ministru al Economiei. Aceasta, în contextul în care, pe de o parte, votul din Senat a dovedit nevinovăţia mea şi, în plus, a arătat încrederea de care mă bucur în rândul clasei politice, iar, pe de altă parte, moştenirea pe care o las în Ministerul Economiei, în care mai toate dosarele grele sunt aproape de scadenţă, cred că este o confirmare a faptului că mi-am făcut datoria la Ministerul Economiei", a spus Vosganian.

"Eu, dacă am prezentat demisia, eu am prezentat-o, nu am cerut acceptul pentru ea, am prezentat demisia", a mai spus Varujan Vosganian.

Demisia lui Varujan Vosganian din funcţia de ministru a venit la scurt timp după votul dat în Senat de respingere a solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ privind începerea urmăririi penale împotriva sa.

Vosganian rămâne însă senator, iar demisia sa din funcţia de ministru nu are vreo consecinţă asupra solicitării respinse de Senat.

Cred că e un gest de bun simț. El a spus că ar putea să o facă”, a comentat președintele Traian Băsescu demisia lui Varujan Vosganian.

Întrebat fiind la ce se așteaptă, șeful statului a răspuns să aibă un ministru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri