GALERIE FOTO. „Lecție de istorie vie”, la Porolissum Fest: cucerirea și abandonarea Daciei

Data publicării:
TDA 2014 Lupte 4216

FOTO Alina Bondrea 

Este pentru prima dată când se vor confrunta toate trupele de reconstituire istorică a antichității din România. Terra Dacica Aeterna va participa la manifestări. „Ne face o deosebită onoare și plăcere să participăm din nou la această manifestare, cu membrii noștri daci și romani, într-o locație cu o bogată istorie, excelentă pentru astfel de manifestări”, au declarat reprezentanții asociației, care menționează că anul acesta vor merge numai luptători.  

FOTO Alina Bondrea 

Terra Dacica Aeterna este de altfel asociația care a introdus de mai mulți ani în România conceptul de „lecție de istorie vie”, o alternativă de predare a istoriei, dedicată elevilor și nu numai, în care se îmbină armonios și util explicațiile teoretice cu demonstrațiile practice.

FOTO Alina Bondrea 

Până în prezent, Terra Dacica Aeterna a avut peste 130 de participări la manifestări importante în țară și străinătate. Datorită membrilor săi pasionați, Terra Dacica Aeterna se poate mândri că activează și într-un domeniu foarte restrâns în România, acela al arheologiei experimentale.

FOTO Alina Bondrea 

Terra Dacica Aeterna s-a format în anul 2007 în Cluj-Napoca, fiind prima asociație de reconstituire istorică antică din România, având în cadrul său circa 70 de membri din întreaga țară, civili și militari, daci, romani și sarmați.

FOTO Alina Bondrea 

Pentru activitățile sale, taberele tematice, organizarea festivalului „DacFest - Sub semnul lupului” și inițierea Festivalului Antic Tomis, precum și pentru filmele documentare la care a participat, TDA a obținut de-a lungul timpului numeroase premii naționale.

FOTO Alina Bondrea 


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri