Un garaj comunist stârneşte furia localnicilor. Norvegienii spun că e artă, românii cred că strică aspectul

Data publicării:
GARAJ

Nişte studenţi norvegieni la arhitectură au venit în România pentru un schimb de experienţă şi au creat o operă de artă, spun ei. Localnicii, însă, cred că doar a fost stricat aspectul falezei. Vechiul garaj de tablă, mâncat de rugină, a fost aşezat pe patru picioare de metal, proaspăt vopsite în alb, chiar în mijlocul falezei.

Aiurea. Nu mi se pare ceva...Ce reprezintă asta? Strică aspectul”, a spus un localnic. „Toată lumea spune: ce a pus ţigănia asta aici?”, a spus un alt localnic.

Opera de artă, căci aşa este prezentat garajului suspendat, a apărut pe faleză acum cinci zile. Câţiva arhitecţi aspiranţi din Norvegia, care au venit în România pentru un schimb de experienţă cu studenţii din Brăila, au declarat că vor repune în valoare mobilierul stradal din Epoca de Aur.

Părerea mea la rece şi rapid, aşa, e că chiar dacă aş vrea să evidenţiez chestiunea asta, nu aş sta să-l scot în evidenţă într-o zonă de promenadă, unde nu se potriveşte ideea asta cu spaţiul verde şi cu copiii care se joacă”, a spus Ionuţ Spătaru, arhitect. 

Ideea tinerilor a fost susţinută de primarul din Brăila, care acum pare să regrete că le-a dat autorizaţie pentru amplasarea operei de artă.

A fost un atelier de arhitectură şi studenţii respectivi, noi le-am oferit un spaţiu, şi ei au avut o astfel de imagine. Asta nu înseamnă că trebuie să fim de acord cu ceea ce au făcut. Au făcut pe moment acel lucru. Eu le-am spus de atunci că nu va rămâne acolo garajul respectiv”, a spus primarul Brăilei, Aurel Simionescu. 

Garajul suspendat va mai rămâne pe faleza din Brăila încă două luni. Apoi va fi dezmembrat şi va ajunge, cel mai probabil, la fier vechi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri