O autostradă mare sau câteva mai mici? De ce susține Dan Șova construcția Sibiu-Brașov în defavoarea A1 Sibiu-Pitești și în ciuda cerințelor europene

Data publicării:
axa prioritara 7-1

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, Dan Șova, explică la emisiunea Imparțial Digi24 motivele pentru care pledează în favoarea construcției autostrăzii Sibiu - Brașov, în ciuda faptului că pentru Comisia Europeană este prioritară și de importanță strategică realizarea tronsonului Sibiu - Pitești. Se presupune că CE ar trebui să redirecționeze banii către Sibiu - Brașov și alte proiecte de infrastructură mai puțin costisitoare, iar oficialul așteaptă un răspuns în acest sens până cel târziu începutul anului 2014.

Trebuie să închidem coridorul IV”, afirmă Dan Șova, adăugând: „scopul nostru e să ajungem de la Nădlac la Constanța pe autostradă”, dar nu prin construirea conexiunii Sibiu - Pitești, așa cum o cer organismele europene, ci prin Sibiu - Brașov. Oficialul precizează că este vorba de părerea sa personală, la care ține, și pe care ar fi exprimat-o și la reuniunea interministerială Zilele TEN-T 2013 de la Tallinn* de acum trei săptămâni. Concluziile reuniunii includ însă Brașovul doar pe harta feroviară a rețelei europene Trans European Networks - Transport.

Dan Șova alege să susțină varianta Sibiu - Brașov în detrimentul Sibiu - Pitești, aducând ca argument diferența de cost și faptul că oricum banii nu ajung:

„De la Sibiu la Pitești, cea mai ieftină variantă este 3,2 miliarde euro. Atât costă autostrada. De la Sibiu la Brașov, ca să încheiem coridorul IV Brașov - Comarnic - București, cea mai scumpă variantă e 900 de milioane de euro. Diferența între cele două tronsoane, pentru a închide Coridorul IV, e aproape de 400%.

Și mai am un argument, foarte simplu. Toți banii europeni pe autostrăzi pentru perioada 2014-2020 sunt 3 miliarde de euro. Sibiu - Pitești e 3,2 miliarde de euro, deci nici pe aia n-o facem. Dacă avem 3 miliarde de euro pe lângă Sibiu - Brașov, putem contrui și alte tronsoane, ne mai rămân 2,2 miliarde euro să construim. Dacă facem numai Sibiu - Pitești, n-avem bani s-o terminăm din banii europeni și nici fizic n-o terminăm până-n 2020”, consideră ministrul.

Coridorul IV este de fapt Proiectul Prioritar 7, iar banii europeni vin pentru Pitești, nu pentru Brașov

Fostul Coridor IV rutier, despre care vorbește Dan Șova la Digi24, a fost gândit în afara UE în 1994. În zilele noastre, vorbim de fapt despre un înlocuitor: Proiectul Prioritar 7 al reţelei TEN-T (Trans European Networks - Transport) a Uniunii Europene -, care cuprinde ruta principală de autostradă Nădlac - Lugoj - Drobeta Turnu Severin - Calafat şi Lugoj - Deva - Sibiu - Piteşti - Bucureşti - Port Constanţa.

Din cele de mai sus, UE finanţează cu 85% A1 Nădlac – Bucureşti și A6 Lugoj – Calafat. În cărțile și hărțile europene, Brașovul ca legătură între Sibiu și București nu apare pe autostradă, alocarea bugetară 2014-2020 vizând varianta Sibiu – Piteşti. Brașovul apare doar pe harta rețelei feroviare a Proiectului Prioritar Rin-Dunăre, așa cum se reconfirmă și în documentul ce cuprinde concluziile reuniunii interministeriale de la Talinn desfășurate în urmă cu trei săptămâni (16-18 octombrie).

Dan Șova a ținut să evidențieze costul nerealist pe kilometrul de autostradă indicat de studiul de fezabilitate comandat într-o guvernare anterioară: „Am moștenit de la ilustra doamnă Boagiu (Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor) un studiu de fezabilitate de 28 de milioane de euro pe kilometru pentru Sibiu - Pitești. Firește că nu poate să stea în picioare așa ceva.”

Costul ridicat al autostrăzii montane în lungime de 116 km se datorează în cea mai mare parte condițiilor dificile în care se va face construcția, prin zone cu teren instabil. 85% din costuri sunt suportate de Uniunea Europeană, contribuţia României ridicându-se la 480 milioane de euro. Însă o bună parte din fondurile europene angrenate se transformă în beneficii pentru statul român: fie prin sumele plătite subcontractorilor şi angajaţilor, fie prin impozitele care reintră la buget.

Dan Șova așteaptă însă răspunsul Comisiei Europene

Întrebat cine ar trebui să facă alegerea între cele două variante (Sibiu-Brașov sau Sibiu-Pitești), ministrul Dan Șova arată către Comisia Europeană, al cărei răspuns ar trebui să sosească spre sfârșitul acestui an sau începutul lui 2014, anul de pregătire. Licitarea ar urma să se producă în toamna lui 2014, construcția începând „undeva în 2015”.

Am foarte multe argumente logice și firești pentru Sibiu - Brașov. Nu înseamnă că nu se va mai face Sibiu - Pitești. Eu am spus doar să nu se facă în [exercițiul financiar european] 2014-2020, ci să-l facem din 2020 încolo. Asta e propunerea mea”, conchide ministrul Proiectelor de Infrastructură și Investiții Străine.

Dar prin alocarea programului POS-T (Programul Operațional Sectorial Transporturi) - axa de autostrăzi -, în exerciţiul bugetar 2014–2020 singurele autostrăzi românești finanțate cu 85% sunt A1 Nădlac - Bucureşti, A6 Lugoj - Calafat și A0 Centura București Nord.

În aceeași notă, săptămâna trecută, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Narcis Neaga, declara: „Trebuie să terminăm Coridorul IV, să închidem Coridorul IV prin Brașov, eventual, dacă se poate, și o ramură spre Pitești. Să-l închidem prin Brașov și să-l deschidem spre Moldova.

În luna august, Autoritatea Națională pentru Protecția Mediului a blocat proiectul autostrăzii Sibiu - Pitești. În motivarea deciziei, ANPM a arătat că în cei trei ani scurși de la depunerea solicitării pentru acordul de mediu, CNADNR nu a depus documente importante precum avize, certificate actualizate de urbanism, alături de alte rapoarte și corelări de date necesare.

Între martie 2012 şi iunie 2013, România a fost sancționată aspru de Comisia Europeană: mai multe finanţări, inclusiv prin programul POS-T, au fost suspendate. A fost aplicată de asemenea și o corecţie financiară de 25%.

*TEN-T reprezintă proiectul reţelei de transport de interes european. În cadrul Zilelor TEN-T, are loc pregătirea şi implementarea de practici în acest sens în contextul aprobării noilor regulamente propuse de către Comisia Europeană, schimb al ideilor în implementarea proiectelor. La Tallinn, în Estonia, au mers la ediția din 16-18 octombrie miniștrii Ramona Mănescu și Dan Șova, unde au participat la reuniunea interministerială din cadrul evenimentului cu tema Conectarea Europei, spre o nouă reţea de infrastructură.

Ella Moroiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri