Niciun vinovat pentru eșecul Bechtel. Timp de zece ani, autoritățile și-au pasat răspunderea

Data publicării:
autostrada

Nici guvernarea Boc nu a reuşit să facă lumină în contractul cu americanii. Statul a plătit un miliard şi jumătate de euro pentru 52 de km de autostradă, dar până acum nu s-a găsit niciun vinovat.

Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, arată cu degetul spre guvernul Năstase, în timpul căruia a şi fost parafată înţelegerea cu americanii.

„De vină pentru acest contract este guvernarea Năstase, care l-a încredinţat direct în 2003”, spune Anca Boagiu.

Fostul premier se apără. El susţine că primele probleme au apărut în anul 2005, când a fost renegociat contractul, pe vremea ministrului Transporturilor Gheorghe Dobre. A fost primul an în care utilajele au stat degeaba pe şantier.

Bechtel a fost trimis, în mod evident, în liga a doua în 2005-2006, a fost eliminat din competiție de către echipa lui Băsescu. Timp de 2 ani, nu au putut face nimic, au trebuit sa cheltuiască, au crescut prețurile pentru închirieri. Dacă aș fi fost eu președinte și daca câstigam alegerile, autostrada era gata până acum”, susține Adrian Năstase.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a găsit alţi vinovaţi.

Un contract care s-a atribuit fără licitaţie, un contract în care ambii parteneri au vrut să fure. Recomandarea Băncii Mondiale ar fi trebuit să fie: Atenţie, stat român, că noi lucrăm cu voi de vreo 20 de ani, nu faceţi acest contract, că a fost public şi atunci Banca Mondială a tăcut şi acum vine să dea oarecare lecţii. Îmi pare rău. Şi banca a tăcut, şi Fondul a tăcut, şi BEI a tăcut, şi BERD a tăcut.

Fostul premier Emil Boc recunoaşte că afacerea Bechtel a fost o idee nefericită. În 2011, pe cînd era prim-ministru, el a încercat să renegocieze contractul cu americanii.

Este cel mai scandalos și fraudulos contract din istoria României. Contractul Bechtel încheiat de Guvernul PSD de atunci”, afirmă Emil Boc.

Şi fostul şef de la transporturi, Radu Berceanu, are o explicaţie pentru încheierea contractului cu Bechtel pe genunchi.

A fost semnat mai mult din raţiuni politice legate de intrarea în NATO”, a declarat Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor.

Ipoteza lui Radu Berceanu nu este susţinută de dovezi, spunea, însă, într-un interviu din 2011, fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.

Divergenţele sunt însă neproductive, pentru că românii tot nu au autostradă.

Până acum, oficial, nu a fost găsit niciun vinovat şi nimeni cu a fost tras la răspundere pentru banii pierduţi de statul român.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri