Premierul Victor Ponta: Cota unică nu va crește

Data publicării:
ponta -resized - Mediafax-2

Mărirea cotei unice nu e adevarată, dar avem o rectificare bugetară negativă, pentru că încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde de lei”, a declarat premierul, vineri, în ședința de guvern.

Asta înseamnă „resurse mai puține” pentru ministere până la sfârșitul anului, a mai spus premierul.

Victor Ponta spusese și joi că Guvernul nu are în vedere creșterea cotei unice. „Am discutat cu președintele ANAF, un liberal în care am încredere, mi-a spus că anul acesta avem un grad de colectare mai mic decât cel previzionat. Am discutat și cu ministrul de finanțe cum gândim anul viitor. Am cerut de la ministrul de finanțe diverse scenarii: putem să scădem TVA, să mărim eventual salariul minim?”, declara premierul, de la Bruxelles.

„Am discutat diverse scenarii, nu mi-a fost prezentat rezultatul lor, dar cota unică, conform programului de guvernare, poate și ar fi bine să fie scăzută pentru categoriile cu venituri reduse”, a subliniat, joi, Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri