România caută investitori la Milano

Data publicării:
omania

La expoziţia universală de la Milano, care se deschide pe 1 mai, România va avea un pavilion de aproape 900 de metri pătraţi. Acesta este construit astfel încât să reproducă o casă tradiţională, cu grădină. Va avea restaurant şi o zonă de informare la parter.

Participarea la Expoziţia Internaţională din partea României, cu o tematică atât de sensibilă şi importantă, cum este "A trăi în armonie cu natura", poate reprezenta cu adevărat pentru afacerile româneşti un mare pas înainte”, a spus Mario Mantovani, vicepreşedintele Regiunii Lombardia.

România este primul stat din Uniunea Europeană care şi-a anunţat participarea, încă de acum patru ani, la Expo Milano. Evenimentul va reuni pavilioanele a 140 de ţări şi la el sunt aşteptaţi 20 de milioane de vizitatori până pe 31 octombrie. Se discută şi de investiţii în sectorul alimentar, dar se caută ţările de la care avem aşteptări pentru următorii 10 ani”, a mai spus Mario Mantovan. 

Ne propunem să colaborăm în industria aeronautică, o industrie de vârf în care România a avut şi are încă tradiţie”, a declarat Sorin Encuţescu, secretar de stat, Ministerul Economiei.  „Există căi de dezvoltare şi în afara unui buget de stat. Vom putea şi noi să prezentăm oferta oraşului, care credem noi că este destul de atrăgătoare şi pentru viitoarele investiţii”, a spus Sorin Oprescu. România caută investitori, după ce anul trecut firmele străine au adus în ţară doar 2,4 miliarde de euro, cu 11 la sută mai puţin faţă de 2013. Participarea la expoziţia mondială de la Milano costă, în total, 3,5 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri