Stăpânii kilowaților. Conectarea la o rețea durează 182 de zile în România, de nouă ori mai mult decât în UE

Data publicării:
54f5c6a7682ccfffbfd0f84d

 

Ambițiile premierului Dacian Cioloș care a înființat o comisie intitulată plastic și atractiv „de tăiat hârtii”  nu par a fi ajuns la urechea angajaților subordonați din companiile de stat. În mod cert nu și la distribuitorii de energie, câștigători ai unor profituri frumușele din perceperea a zeci de taxe de la cei aflați în nevoie. De zeci de ani procedurile de racordare sau modificare la rețelele de electricitate sunt la fel de scumpe, absurde, greoaie și îndelungate. Cel puțin la nivel de declarații situația îl deranjează pe ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

„Sunt familiar cu studiile Doing Business realizate, an de an, de Banca Mondială. Există printre indicatorii analizați și componenta de energie, mai exact indicatorul cu privire la timpul de conectare la rețea a unui consumator nou. Este un indicator important. Am stat tot timpul destul de slab la acest indicator. Cred că acum câțiva ani era 180 de zile, astăzi 'reușim' să conectăm un consumator în 182 de zile, ceea ce este enorm”, spune ministrul arătând totuși cu degetul și spre alte entități ale statului care au și ele ceva de spus. Ministrul a fost prezent la conferința de lansare a proiectului "Subnational Doing Business" în România, organizată de Banca Mondială, informează Agerpres.

Auditorii internaționali par a fi prea aspri cu noi pe această temă. "În realitate, din estimările Ministerului Energiei, stăm un pic mai bine. Dar și acest lucru depinde de la zonă la zonă. Cea mai bună performanță este undeva la 72 sau 75 de zile pentru a conecta un consumator industrial. Sunt anumite zone din țară unde lucrurile se mișcă repede, autoritățile ies mai repede, distribuitorii emit avize mai rapid. Probabil că 100 — 110 zile este norma. Depinde foarte mult dacă există cadastru, dacă există experți autorizați, în cât timp execută aceștia lucrările", a adăugat oficialul.

El a arătat că, în vestul Europei, timpul de conectare la rețea este de 20 de zile pentru un nou utilizator.

Racordarea la rețele, în atenția comisiei de tăiat hârtii

"Avem și noi lucruri de făcut pentru a reduce timpul de racordare la rețeaua electrică pentru consumatorii industriali și mă gândeam la discuțiile pe care le-am avut la Guvern cu colegi din Comisia de tăiat hârtii și cu care am încercat să evaluăm cum putem reduce birocrația în zona asta. Poate nu o să ajungem așa de curând să conectăm un consumator industrial în 20 de zile, așa cum se întâmplă în vestul Europei, dar nu este greșit să ne propunem lucruri ambițioase, chiar dacă nu putem să le obținem de mâine dimineață, dar pas cu pas să mergem în această direcție. Este un plan realist și e o contribuție corectă și directă pentru a îmbunătăți mediul de afaceri din România", a mai spus ministrul.

La finele lunii trecute, Grigorescu a declarat că infrastructura de transport, cea de energie electrică și cea de gaze reprezintă un pachet minimal pentru o dezvoltare durabilă și sustenabilă la nivel național, în condițiile în care, în România, încă există peste 100.000 de gospodării care nu dețin aceste utilități.

Absurdități la Electrica. Cât va consuma aragazul ce îl veți cumpăra anul viitor?

Spre exemplu, să luăm cazul uneia dintre sucursalele Electrica, anume Transilvania Sud din Brașov. Completarea unei cereri de racordare la rețeaua de electricitate a unui consumator nou necesită nu numai cunoștințe solide de electricitate, ci și capacități de premoniție. Spre exemplu, în fișele ce trebuie să le completeze, solicitantul trebuie să enumere ce aparate va folosi după ce va fi racordat, chiar dacă nu are nicio idee privind tipurile de aparate, mărcile și modelul ce vor fi achiziționate. El trebuie să știe inclusiv consumul energetic al acestor aparate, util și total, exprimat în kW, căci, inexplicabil, sucursalei Electrica nu îi este suficientă menționarea puterii totale necesare. Mai mult, consumul trebuie precizat pentru fiecare din următorii cinci-șase ani.

Și ca să fie bătaia de cap cât mai mare, solicitanții află de abia după ce au depus cererea că, dacă vor o putere mai mare de 10-11 kW, atunci trebuie să își tragă curent trifazat la cu totul alt preț. Așa sună un ordin al șefilor ANRE, că nu poți avea curent monofazat dacă puterea aparatelor depășește 11 kVA. Urmează din nou completarea și retrimiterea cererii, eventual alte săptămâni de așteptare și alte observații ale Electrica și desigur nicio explicație privind completarea formularelor trecută pe site-ul companiei sau pe acestea.  

Drept la replică al Electrica SA

”Referitor la știrea„ Stăpânii kilowaților. Conectarea la o rețea durează 182 de zile în România, de nouă ori mai mult decât în UE”, postat pe site-ul Digi24 în care se regăsește subtitlul „Absurdități la Electrica. Cât va consuma aragazul ce îl veți cumpăra anul viitor ?”facem următoarele precizări: -Electrica S.A. este o companie românească, care respectă și se supune legislației în vigoare;

- În cazul de față, vă facem cunoscut că ați făcut afirmații eronate. Așa cum se vede mai jos, conform Ordinului ANRE 59/2013, la art. 13, există anumite solicitări standard cu privire la informatiile care trebuiesc furnizate de cel care solicita racordarea.

Art. 13. - Cererea de racordare cuprinde cel putin următoarele informatii:

c) tipul instalatiilor de la locul de consum si/sau de producere pentru care se solicită

racordarea: generatoare electrice, instalatii de distributie, receptoare electrice;

d) data estimată solicitată pentru punerea sub tensiune finală a instalatiei de utilizare

de la locul de consum si/ sau de producere;

e) datele estimate solicitate pentru punerea sub tensiune pe etape, în cazul în care

dezvoltarea locului de consum si/ sau de producere se face etapizat;

f) pentru un loc de consum, puterea instalată, puterea maxim simultan absorbită si

evoluția acestora conform etapelor de dezvoltare”.

Întrebare de baraj la alt furnizor: Ce factor de putere mediu și mod de pornire are motorul dvs?

În completarea dreptului la replică, reprezentanți ai Electrica, sub protecția anonimatului, susțin că firma de stat nu face decât să respecte dispozițiile ANRE. Acestora nu li se supune doar Electrica, ci și celelalte societăți distribuție și furnizare prezente pe piață.

Modul în care aceste informații cerute de ANRE ajung să fie transpuse în practică în formularistica diferitelor societăți de distribuție și furnizare diferă de la o companie la alta. Dacă Electrica cere consumatorilor să știe diferența dintre kW și kVA, o altă mare societate de furnizare și distribuție de pe piață, ce are capital privat, cere consumatorilor să aibă cunoștințe despre modul de funcționare a motoarelor. De data aceasta solicitantul trebuie să treacă în cererea de racordare informații privind regimul de lucru al celui mai mare motor din gospodărie, modul de pornire, factorul de putere mediu. 

Compania de distribuție Electrica a ajuns să fie exasperată de dispozițiile și modificările legislative frecvente decise de ANRE. ”Avem 20 de procese cu ANRE. Sunt foarte multe lucruri aberante. Ne deranjează numeroasele schimbări dispuse de ANRE. Suntem listați la bursă, investitorii sunt deranjați și ne reamintesc că am promis un cadru legislativ stabil”, spune un reprezentant al companiei de stat.

Totuși, ANRE nu interzice nici companiei de stat Electrica, nici celorlalte societăți de distribuție și furnizare de pe piață să ofere pe propriul site de internet, telefonic sau la ghișeu sau chiar în cadrul formularelor informațiile solicitate de clienți.

Solicitați să ofere informații, reprezentanții ANRE au afirmat că acest lucru va fi posibil de abia săptămâna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri