V. Ponta: „Măsura reeșalonării creditelor nu e discriminatorie. E o tâmpenie preluată de cineva!”

Data publicării:
Victor Ponta Guvern declaratii ianuarie 2014 - gov.ro

Întrebat dacă nu ar fi discriminatorie față de cei care nu au probleme cu creditele măsura reducerii ratelor pentru anumite categorii de persoane, Victor Ponta a răspuns: „Dar nici cei cărora li se aplică nu au probleme cu creditele. Asta a fost o tâmpenie pe care a preluat-o cineva, că pentru cei care au restanțe. Nu! Tocmai! Am spus foarte clar: pentru cei care nu au restanțe mai vechi de 90 de zile, ceea ce se consideră în sistem bancar că nu e o restanță cronică”, a precizat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a prezentat luni una dintre măsurile agreate de FMI, în urma întâlnirii cu reprezentanții Guvernului. Este vorba despre înjumătățirea ratelor la credite, pe o perioadă de doi ani, pentru persoanele cu venituri mai mici decât salariul mediu net pe economie.

Persoanele fizice, salariați și pensionari, care nu au restanțe mai mari de 90 de zile la plata ratelor, pot beneficia de această măsura, dar în limita a 500 de lei.  

Premierul a precizat, marți, că e vorba de 4 miliarde de lei care „în loc să stea la bănci vor sta la oameni, pentru consum”, iar pentru guvern nu înseamnă niciun efort bugetar.

Ideea Guvernului de a plăti ratele celor care au salarii mici şi credite de nevoi personale a stârnit revolta economiştilor. Este o măsură electorală, din care nu câştigă, de fapt, nici românul, nici statul. Doar băncile se aleg cu un profit, consideră analiștii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri