DRUMURI BLOCATE. Economia României pierde un sfert de miliard de euro

Data publicării:
bulgaria tiruri

Mai mult de jumătate din cele peste 100.000 de camioane care transportă marfă nu au avut pe unde circula în ultimele zile, iar transportatorii spun că au avut pierderi de 10-15 milioane de euro pe zi. În cazul transporturilor pe calea ferată, pierderile zilnice sunt estimate la aproape cinci milioane de euro. La nivelul întregii economii, pagubele sunt însă uriaşe.

PIB-ul anului 2014, în fiecare zi nelucrată, pierde în jur de 550 de milioane de euro la nivelul întregii economii. Atunci când vorbim de jumătate de ţară blocată de zapadă şi nămeţi înseamnă că jumătate din ţară este în pericolul de a pierde circa 280 de milioane de euro”, a declarat Constantin Isac, vicepreşedinte UNTRR.

Aproape o săptămână, circulaţia tirurilor a fost paralizată în sudul şi sud-estul ţării. Probleme la fel de mari au fost şi în cazul transporturilor de mărfuri pe calea ferată.

Cred că s-a transportat aproximativ 40% dintr-o zi normală de activitate. Având în vedere că într-o zi normală se transportă, se încarcă în jur de 200.000 de tone, probabil că pe la 80-90.000 de tone pe zi”, a spus George Buruiană, preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Feroviari din România.

Pierderi din cauza blocajelor pe drumuri şi pe calea ferată a avut şi cel mai mare exportator al României.

„Au fost probleme, vor fi unele întârzieri în privinţa ajungerii la destinaţiile fiecarei zone cu mijloacele de transport. Fiecare şi-a luat nişte măsuri aşa cum ne-am luat şi noi, să aibă nişte stocuri”, a explicat Constantin Stroe, vicepreşedinte Dacia.

Dacia produce zilnic circa 1.400 de maşini la Mioveni. La o valoare de 10.000 de de euro, înseamnă că bunuri de aproape 14 milioane de euro părăsesc în fiecare zi poarta fabricii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri