„România cu încetinitorul”, un proiect jurnalistic de amploare care face analiza infrastructurii din România

Data publicării:
romania cu incetinitorul-1

Între 27 iulie şi 1 august, Digi24 HD le oferă telespectatorilor o analiză a fenomenului, în cadrul proiectului „România cu încetinitorul”. Într-o serie de anchete şi reportaje care vor fi difuzate la „Jurnalul de seară”, de luni până vineri, de la 20.00, şi în jurnalele de ştiri Digi24 HD, vom afla câţi bani s-au cheltuit pe autostrăzi inaugurate cu fast și care, de fapt, nu au nici în ziua de azi tot ce le trebuie.

Reportajele Digi24 HD vorbesc despre cei care şi-au pus semnătura pe cele mai păguboase contracte din istoria drumurilor româneşti. În cadrul proiectului „România cu încetinitorul”, aflați cât din distanţa dintre Constanţa şi Nădlac poate fi parcursă pe autostradă şi cât pe drumuri naţionale aglomerate.

Luni, 28 iulie, la „Jurnalul de seară”, prezentat de Cosmin Prelipceanu, Cătălin Bălan este protagonistul unui experiment jurnalistic: de cât timp este nevoie pentru a străbate cei aproape 1.000 de km din portul Constanţa şi până la Nădlac. În fiecare seară, de luni până vineri, Cristina Sbîrn va transmite, în direct, de pe unul din tronsoanele de autostradă existente în România.

Proiectul „România cu încetinitorul” se încheie vineri, 1 august, cu o ediţie specială a „Jurnalul de seară”. Pe parcursul emisiunii corespondenţii Digi24 HD vor transmite în direct de pe autostrada Transilvania, din Ungaria, de pe tronsonul Orăştie –Sibiu, de pe autostrada Bucuresti-Piteşti sau din Spania, de la Madrid.

În acest moment, în România avem mai puţin de 650 de kilometri de şosea de mare viteză. Asta în timp ce Germania are peste 12.600 de km de şosea rapidă, Franţa aproape 11.000, Italia peste 6.600, iar Marea Britanie aproape 3.500. Campioni absoluţi sunt, însă, spaniolii - cu peste 16.000 de kilometri de şosea rapidă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri