Trupa Rolling Stones îi cere lui Donald Trump să nu-i mai folosească melodiile

Data publicării:
Donald Trump GettyImages-488226322-1

 

Donald Trump / FOTO: Gulliver/GettyImages

Rolling Stones nu au dat niciodată permisiunea campaniei lui Trump să îi utilizeze cântecele și au cerut să înceteze imediat folosirea lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al trupei într-un comunicat.

Un reprezentant al campaniei lui Donald Trump nu a răspuns miercuri la o cerere pentru a comenta, notează Reuters.
Înaintea mitingului de campanie al lui Trump la Carmel în Indiana marți, a fost cântată piesa trupei Rolling Stones din 1969 „You Can't Always Get What You Want” de cel puțin patru ori.

Alături de piese pop și rock, campania lui Trump cântă de asemenea melodii de succes de pe Broadway și muzică de operă înaintea mitingurilor electorale. 

Cântăreața britanică Adele a declarat în februarie că nu a dat nimănui permisiunea să îi folosească muzica pentru campanii politice, după ce Trump a cântat hitul ei din 2011 „Rolling in the Deep” la mitinguri în Iowa, amintește Reuters.

Potrivit revistei Politico, campania lui Trump a fost netulburată și a folosit tema muzicală „Skyfall” înregistrată de Adele pentru filmul din seria „James Bond” la un miting în Little Rock, Arkansas, la două zile după declarația ei.

Și cei de la R.E.M. l-au criticat pe Trump pentru utilizarea hitului lor „It's the End of the World As We Know It (And I Feel Fine)” la un miting anul trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri