Prima zi de Brexit a costat 2.000 de miliarde de dolari

Data publicării:
dolari gramezi foto california lottery fb

Banca Naţională a României s-a declarat pregătită să intervină în cazul unei deprecieri masive a leului.

„Vorbim de un risc semnificativ. Suntem pregătiţi pentru că, spre deosebire de alte bănci centrale, la nivelul BNR există toate instrumentele la dispoziţie, atât cele legate de dobânda de politică monetară, rezerve valutare şi, nu în ultimul rând, dacă e cazul, instrumente în piaţă. Toate astea sunt la dispoziţia băncii şi nu va ezita BNR să le utilizeze dacă va fi pusă în situaţia de a le utiliza”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Dealerii spun că BNR a şi intervenit pe piaţa interbancară, în momentul în care cursul euro urcase la 4 lei şi 56 de bani. Consilierul de strategie de la banca centrală, Adrian Vasilescu, a dat şi el mesaje liniştitoare: „Şi la Bucureşti e posibil să vedem în cursul zilei şi pe bursa de valori, şi pe piaţa valutară, mişcări care să fie neordonate. Dar asta nu înseamnă că şocul va fi puternic, va fi de câţiva bani.”

Banca Naţională a anunţat până la urmă un curs de 4,5366 de lei pentru un euro, cu doi bani mai mare faţă de ziua precedentă. Oficialii români susţin că nu va fi afectată nici finanţarea de pe pieţele internaţionale.

„Ministerul Finanţelor păstrează aceste rezerve de finanţare, echivalentul a 4 luni de nevoi de finanţare, astfel încât ne considerăm protejaţi de volatilităţile pe termen scurt ale pieţelor financiare”, a spus Anca Dragu, ministrul Finanţelor.

Este de aşteptat, totuşi, ca economia României să aibă de suferit.

„Estimarea noastră este că pierderea de creştere economică în zona euro, cumulată pentru 2016 şi 2017, va fi undeva între 0,5% şi 1% din PIB, dacă plecăm de la această premisă economia României ar putea să crească cam cu 0,5% din PIB mai puţin decât în situaţia în care Marea Britanie nu ar fi ieşit”, estimează Dan Bucşa, economist UniCredit Londra.

Şi bursele au trecut prin cea mai neagră zi din ultimii ani. Lira s-a prăbuşit în câteva minute la un curs de 1,35 de dolari, cel mai mic din ultimii 31 de ani. Bursa de Valori Bucureşti a avut în deschidere o cădere de peste 8 procente şi jumatate Şi cele mai mari burse europene au avut deprecieri de până la 10%. Iar din valoarea de piaţă a companiilor s-au evaporat 2.000 de miliarde de dolari. Doar la bursa din Londra s-au pierdut, din devalorizări, 120 de miliarde de lire sterline. Sectorul bancar a fost cel mai lovit. Cele mai importante bănci au afişat scăderi de până la 30%. Aurul s-a apreciat în schimb, până la maximul ultimilor doi ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...