Alegeri în Republica Moldova. Partidul Patria, exclus din cursa electorală

Data publicării:
ciocanel-5

 

„Se respinge ca nefondată contestația partidului politic Patria, privind anularea deciziei Comisiei Electorale Centrale din 26 noiembrie. Se admite cererea Comisiei Electorale Centrale. Se anulează înregistrarea concurentului electoral partidului politic Patria”, se arată în decizia instanței, citată de Unimedia.

Comisia Electorală Centrală susţine că a primit o sesizare din partea Inspectoratului General de Poliţie, care ar fi prezentat dovezi că Partidul Patria, condus de Renato Usatîi, ar fi utilizat în aceasta campanie 8,1 milioane de lei moldoveneşti (aproximativ 430.000 de euro) proveniţi din străinătate, amintește Mediafax.

Totodată, partidul nu ar fi raportat aceşti bani Comisiei, aşa cum era obligat să facă. Astfel, în demersul expediat Curţii de Apel Chişinău, Comisia Electorală Centrală solicită excluderea acestui partid din cursă şi confiscarea sumei respective de bani, relatează Europa Liberă, în pagina electronică.

Documentele nu precizează din ce ţară ar fi primit bani formaţiunea lui Usatîi, însă Codul Electoral menţionează clar folosirea unor fonduri externe, printre motivele eliminării unui concurent electoral din cursă.

Curtea de Apel din Chișinău a decis și confiscarea acestor fonduri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri