Cel puțin 40 de luptători proruși ar fi fost uciși în violențele de la Donețk

Data publicării:
mili

Zona din preajma aeroportului internaţional din Doneţk s-a transformat într-un adevărat teatru de război după ce zeci de separatişti înarmaţi au ocupat un terminal. Armata ucraineană a ripostat imediat. La operaţiunea antiteroristă au participat trupe de paraşutişti, avioane şi elicoptere de luptă.

„Tocmai ce veneam de la serviciu şi am văzut un elicopter militar zburând deasupra casei mele. Ne-am speriat de moarte! Nu ştim cine este la putere, dar nu suntem de acord cu folosirea războiului pentru a rezolva neînţelegerile”, a spus un localnic.

Liderul separatiştilor din Doneţk a cerut oamenilor să rămână în locuinţele lor şi a cerut sprijinul Moscovei.

„În legătură cu evenimentele recente care se desfăşoară atât de repede şi de agresiv, trebuie să facem un apel personal la preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin şi la întregul popor rus”, a spus Denis Puşilin.

Viitorul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, spune că este gata să se aşeze la masa negocierilor, dar nu cu teroriştii.

„Teroriştii nu au niciun interes să discute cu autorităţile ucrainene. Ei nu vor să vorbească cu nimeni, la fel ca piraţii somalezi. Nu au nevoie de nimic, nu vor decât să conserve situaţia ilegală de acolo”, a spus Petro Poroșenko.

Moscova cere oprirea imediată a operaţiunilor militare şi, cel puţin la nivel de declaraţii, susţine că este gata să ajute.

Aşa cum a spus preşedintele (Vladimir Putin – n.r.) de câteva ori, suntem gata pentru dialog cu reprezentanţii Kievului, suntem, de asemenea, gata pentru un dialog cu Petro Poroşenko”, a spus Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.

Preşedintele ales al Ucrainei Petro Poroşenko a promis în campania electorală că va pune capăt violenţelor din estul Ucrainei în trei luni de momentul desemnării sale ca şef al statului. El are acum o misiune cu atât mai grea cu cât proruşii din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk nu recunosc autorităţile de la Kiev. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri