Flota Nordului, în stare de alertă la ordinul lui Vladimir Putin

Data publicării:
comandanti rusi

FOTO: mil.ru

Forţele de luptă vizate de această măsură sunt impresionante: aproape 40 de mii de soldaţi, peste trei mii de vehicule militare, peste 40 de nave, 15 submarine şi mai bine de 100 de avioane şi elicoptere.

Verificările vor ajuta la evaluarea capabilităților Flotei Nordului, cea care are ca sarcină menținerea securității militare în Oceanul Arctic. „Noile provocări și amenințări la adresa securității militare solicită îmbunătățirea abilităților de luptă ale forțelor armate și o atenție specială acordată diviziei strategice nou formate”, a declarat ministrul apărării.

Inspecțiile vor dura până la 21 martie, după care forțele respective vor intra într-un program de antrenamente și exerciții.

De altfel, Rusia şi-a plasat în alertă de luptă forţele navale şi aeriene din toată partea europeană a Federaţiei. Măsurile din Rusia vin în contextul în care NATO desfăşoară cele mai ample manevre navale din Marea Neagră, la care participă şi România. Alte exerciţii ale Alianţei Nord-Atlantice au loc acum în vestul Europei, în Marea Britanie, Norvegia şi Germania. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri